[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
Anca Negoiță publicat la: 6/06/2012

Valea Iazurilor

Valea Iazurilor

La 24 de kilometri de Bucureşti, pe vechiul drum spre mare, se află Valea Iazurilor. Pentru pescari, amatori de plajă şi pasionaţi de pomana peştelui.

Complexul se întinde de-o parte şi de alta a iazurilor Candeasca, cu pontoane, leagăne, foişoare, cabane, grătare, pensiune de 3 margarete, restaurant cu specific românesc, piscină, teren de fotbal. Centrul de agrement s-a deschis în 2006, după mai bine de doi ani de lucrări, de la pietruirea drumurilor de acces la refacerea şi înălţarea barajelor, popularea iazurilor cu peşte şi construirea tuturor clădirilor, pontoanelor, cabanelor etc. 

Noi am ajuns la Valea Iazurilor într-o glorioasă zi de marţi, însorită şi liniştită. Foarte liniştită, întrucât locul era gol. Scuzabil pentru un mijloc de săptămână. Am fost şi cu alte ocazii în weekend şi era mult mai plin, mai ales în zona piscinei cu nisip. Acum ne-am bucurat de priveliştea care se vede din restaurant şi ne-am imaginat cum ar fi un apus aici, peste iazuri, privit de la umbra unui leagăn, cu o carte şi un pahar de vin. După ce am terminat cu fanteziile, am dat o tură. Mai întâi am vizitat pensiunea. Camerele sunt mari, curate, poate nu la fel de puse la punct ca la momentul lansării, dar nici nu vă recomandăm să petreceţi timpul indoor, aşa că e în regulă. 

bel-9.jpgAveţi de ales între zboruri de agrement (rezervare cu 3 zile înainte) cu balonul cu aer cald (660 euro pentru o oră, 3 persoane), cu avionul de agrement (165 euro de persoană) sau cu moto deltaplanul (110 euro de persoană). În afară de asta, mai puteţi să vă plimbaţi cu ATV-urile, să faceţi sport la sala de fitness, să jucaţi fotbal pe terenul sintetic sau, bineînţeles, să pescuiţi. Vă puteţi lăuda apoi că aţi prins un crap, novac, sturion de apă dulce, şalău, ştiucă sau orice alt peşte incredibil de mare. 

Dacă nu optaţi pentru cabanele aflate chiar pe malul iazurilor (50 lei pe noapte), dormiţi într-una dintre cele două pensiuni, care au 12 camere duble, 6 camere cu pat matrimonial, 3 apartamente la mansardă şi un apartament VIP. 

Nu ocoliţi jacuzzi-ul. După o sesiune „obositoare” de pescuit, fotbal sau sporturi extreme, se cere şi relaxarea.

Valea Iazurilor, com. Belciugatele, jud. Ilfov, 0788.899.899;www.valea-iazurilor.ro

 

INFO POINT
bel-7.jpgRestaurantul
La Valea Iazurilor se servesc mâncăruri tradiţionale româneşti, pe alocuri cu specific pescăresc, preparate la grătar, cuptor cu lemne, proţap sau chiar pirostrii. Meniul este foarte stufos. Găsiţi saramură de crap, dar şi purceluş de lapte la tavă, iepure la cuptor, dar şi frigă­rui de peşte, pomana peştelui, dar şi păstrăv la pergament cu sos à la grec, rechin curcubeu, dar şi profi­terol şi tiramisu glace.  

Noi, mari amatori de peşte, am venit înfometaţi şi pofticioşi. Aşa că prânzul a fost primul bifat în această mini excursie. Am încercat frigăruile de peşte cu somon, rechin, pangasius, merluciu şi legume şi pomana peştelui, cu aceiaşi peşti, roşii şi usturoi, care a venit alături de o mămăliguţă proaspătă, aburindă. Poate că aş fi preferat ca bucăţile de peşte să nu fie pane. În rest, combinaţia cu roşii şi usturoi la cuptor a fost numai bună. Frigăruile puţin fade şi uscate, dar mâncabile. Era totuşi marţi — 3 ceasuri rele. I-am iertat mai ales când au adus cartofii Valea Iazurilor ca garnitură la puiul cu bacon, caşcaval, parmezan şi vin alb (specialitatea casei), cartofi la cuptor cu rozmarin, moi, untoşi, aromaţi, de departe cei mai buni cartofi mâncaţi în ultima vreme.