Praga, oraşul perfect

Piaţa Oraşului Vechi. Este locul în care amuţeşti, în care paşii m-au purtat fără să-mi dau seama în fiecare zi a vacanţei. E locul unde grupuri de turişti se adună la oră fixă în faţa ceasului astronomic ca să imortalizeze spectacolul animat, unde poţi citi poziţia Lunii sau a Soarelui. Prima dată când am asistat la moment mi-au dat lacrimile. Nu ştiu de ce, dar mi s-a părut emoţionant. Bătrânul orologiu medieval de pe faţada de sud a Primăriei este întotdeauna prompt la întâlnirea cu spectatorii, scheletul cu clopoţel reprezentând Moartea ţine în mâna stângă o clepsidră, Vanitatea are o oglindă, Zgârcenia este reprezentată de un negustor evreu, iar Invidia este un prinţ turc. La final, după ce toate personajele îşi încheie jocul, un paj va trâmbiţa pe fiecare latură a turnului o melodie divină, după care îi va saluta pe privitori fluturându-şi manşeta largă. Dar în Piaţă mai sunt spectacole: ale celor care te invită în diferite localuri cu specific, ale cântăreţilor ambulanţi, care mai de care mai inovatori. Este atât de multă lume că abia te poţi strecura. Cu toate astea, nu am putut să nu remarc curăţenia desăvârşită a oraşului. Întreg centrul istoric praghez este pietruit, asta nu împiedică autorităţile şi nici pe cetăţeni să menţină curăţenia. Pentru că pavimentul este din piatră cubică, femeile nu poartă tocuri, iar la nunţile care se oficiază la toate bisericile din oraş invitatele vin cu pantofii cu toc în geantă. 

Înainte de Ceas am găsit una dintre casele în care a locuit Franz Kafka. Peste tot în Praga sunt urme lăsate de marele scriitor, o casă cu imagini mari, sgrafitto, care-i împodobesc pereţii. O statuie a eroului naţional Jan Hus este aşezată în mijlocul pieţei, iar turnurile gotice ale Bisericii Sfânta Maria din Tyn se înalţă peste casele din jur. La măsuţele cafenelelor nu găsiţi loc, mai ales la cele cu vedere către Turnul cu Ceas, însă vă puteţi cumpăra un sandvici de la vânzătorii ambulanţi cu câteva coroane şi să vă odihniţi pe băncuţele din jurul memorialului Jan Hus.

Muzeul Franz Kafka a fost al doilea obiectiv în care am nimerit, plimbân-du-mă pe străzi. Era programat mai târziu, însă după ce am coborât treptele de la Castel am intrat în atmosfera întunecată, la propriu, a muzeului, un loc plin de mister, amenajat îndeosebi în stil kafkian.

Şi micuţul Muzeu Alphonse Mucha, înfrăţit cu „Kafka”, este dedicat operei şi vieţii artistului. Cele mai importante opere Art Nouveau sunt împărţite în şapte secţiuni ale muzeului. Postere pariziene, desene decorative, documente decorative şi fotografii ale autorului sunt expuse în cei 500 de metri pătraţi pe care îi are muzeul.

Podul Carol, simbolul „oraşului de aur”, este mereu aglomerat. Am vrut să-l traversez dimineaţa, dar mai mereu ajungeam la orele serii, când plimbăreţii de toate naţiile se găseau să se fotografieze cu statuile (sunt 30 la număr), să asculte artiştii de blues sau să cumpere suvenire. În fiecare zi am bătut cu piciorul ambele maluri ale Vltavei şi nu mi-a părut rău, chiar dacă la final de concediu aveam răni. Am râs şi am mers mai departe, trecând prin faţa clădirilor dansatoare, a Teatrului Naţional, făcând popas la câte un bistro pentru un gulaş praghez şi neapărat o bere. Urquell era cea mai ieftină, Krušovice uşor dulce, iar Gambrinus la cutie – cea mai vândută din ţară.

Castelul. Trebuie să fii pregătit să stai la rând şi să ai portofelul plin, pentru că nu vei putea vedea un singur obiectiv, ci minim trei (peste 300 de coroane biletul). În Catedrala Sf. Vitus puteţi intra gratis, iar căsuţele miniaturale ale aurarilor de pe Aleea de Aur sunt cele mai pitoreşti. Aici, Kafka a scris Castelul.

Pe Colina Petřin din Malá Strana (Micul Cartier) am ajuns cu funicularul după ce am aşteptat la coadă o jumătate de oră. A meritat. Sus, veţi da de un turn de observaţie, replică a Turnului Eiffel, dar cu numai 299 de trepte. Nu m-am încumetat, dar nu am rezistat distracţiei din Labirintul oglinzilor distorsionate şi am petrecut ceva timp privind cum mi se schimonoseşte faţa. Oraşul văzut de aici este o carte ilustrată fără cusur. Acoperişurile roşii şi turnurile bisericilor se iţesc care mai de care mai mândre.

Zidul John Lennon este un alt simbol al Pragăi pe care nu l-am trecut cu vederea. Praga nu duce lipsă de locuri bântuite. Am întâlnit Omul de fier, care are o poveste asemănătoare cu cea a lui Romeo şi a Julietei. Destinaţie preferată de producători şi regizori, Praga are numeroase locuri de filmare. Am întâlnit şi o astfel de echipă aproape de Cartierul Evreiesc. Părea un film prost. Actorul principal nu reuşea să intre alergând într-o farmacie. Dublele se repetau.

Biserica Sf. Nicolae. În turnul bisericii, unde te aşteptai să vezi doar o clopotniţă veche de sute de ani, am descoperit un cuib al fostei Securităţi cehe. Din turn, toate ambasadele importante ale lumii erau supravegheate. Cei urmăriţi ştiau că aici se desfăşoară activităţi culturale.

Praga este oraşul perfect pentru orice situaţie: city break, concediu, lună de miere sau întâlnire de afaceri. Oferă istorie şi distracţie, peisaje de vis şi locuri bântuite, bere, cultură şi condiţii decente de cazare.

Galerie foto:

• 
• 
• 
• 
• 
•