Malta, de la superbissima Valletta la sălbatica Gozo

Malta m-a întâmpinat cu soare, cu 25 de grade în plină iarnă și cu un ținut ce părea mai degrabă oriental, cu un iz puternic de n­or­­dul Africii. Hotelul Fortina, la care eram cazat, era cotat la 4 stele, dintre care străluceau propriu-zis vreo 3. Însă perspectiva de la balconul camerei ar fi putut umple cu siguranţă jumătate de cer: golful Sliema, cu insula Manoel în mijloc, și, peste apă, Valletta, capitala Maltei, cel mai nou oraș vechi al Europei, clădit cap-coadă de Cavalerii Ioaniți în secolul XVI.

Simţeam că mă aflu, cumva, în prezenţa a două lumi care au găsit un mod straniu de a pune laolaltă, într-un fel de echilibru concentrat, elemente proprii și Orientului, şi Occidentului. Iar priveliștea Vallettei mă trimitea, sincer, cu gândul – deși nu sunt vreun maniac – la o combinație între Osgiliath (avanpostul capitalei Gondorului) și Cetatea Regelui din Stăpânul Inelelor. Pe scurt, am rămas cu gura căscată.

Impresia de stranietate s-a păstrat în continuare și atunci când am străbătut parte din golfurile Sudului Maltei la bordul unuia dintre feriboturile faimosului Captain Morgan şi am văzut de pe apă The Three Cities. Unul dintre ele, Vittoriosa, conține chiar în numele său mândria maltezilor de a fi rezistat Marelui Asediu Otoman al secolului al XVI-lea. Ca să nu mai spun că fosta capitală, Mdina, este supranumită The Silent City: cetate-fortăreaţă cu un trafic auto redus la extrem și cu străduţele mici, gândite de cavaleri astfel încât fiecare om să fie vizibil de la maxim o aruncătură de săgeată.

Imposibil de epuizat, voi încerca totuşi o minimă listă, aleatorie, a celor memorabile: în nordul Maltei, Turnul Roşu al cavalerilor deschide priveliştea către toate cele trei insule locuite ale arhipelagului (Malta, Gozo şi Comino); în sudul insulei, Grota Albastră este punctul recomandat de localnici ca indicator pentru cât este de albastră Mediterana; nu sunt de ratat cele două picturi de Caravaggio găzduite de St. John Co-Cathedral din Valletta ori vizitarea Marelui Palat al Ordinului Cavalerilor Ioaniți, deschis publicului în momentele în care Parlamentul nu își desfășoară ședințele în interior.

V-aș recomanda să încercați un safari trip: stimulează trupul și ochiul. Iar ca ghid alegeți-o pe Pat, o simpatică luxemburgheză care a venit să trăiască în Malta acum mulți ani, alături de soțul ei neamț. Chiar ea ne-a povestit ultimele zvonuri în materie de plaje: se pare că, pentru plajele stâncoase din sudul insulei, autorităţile au decis să aducă nisip din deşert, deoarece este mai greu decât cel scos direct din mare, pe care oricum Mediterana şi-l revendică cu asiduitate înapoi în fiecare an.

Nu am ratat călătoria, clasică de altfel, cu feribotul pe insula Gozo, a doua ca mărime dintre cele locuite. În trecere, am lăsat pe dreapta insula Comino, unde nu locuiesc iarna decât 3 oameni şi un poliţist.

Gozo este, aşa cum scrie în ghiduri, mai sălbatică, cu străduţe şi mai înguste, cu un aer şi mai oriental decât Malta. În insula lui Calipso am dat, printre altele, de un capăt de lume – sunt deja absolut convins că sunt mai multe –, la Dwejra, unde Fereastra Albastră m-a uluit peste poate.

În cele din urmă, nu pot să nu adaug două vorbe despre pisicile malteze: sunt atât de multe, de mari, de lenoase și de peste tot, încât par a fi dintotdeauna stăpâne peste insulă. Îmi imaginez chiar că puteau liniștite să facă oficiul de șoimi atunci când Cavalerii Ioaniți trebuiau să-și plătească tributul regelui Spaniei și nu aveau la îndemână vreo zburătoare.

Galerie foto:

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
•