La malul Balticii

Plecat din București pe o căldură încă suportabilă, scurta întâlnire cu Varșovia mi-a dat fiori. Foarte reci și foarte umezi. Ploua și era frig. O oră în aeroport trece repede, avionul decolează și, după 55 de minute, ate­rizez la Gdańsk, de unde o mașină mă duce la Gdynia. E 7 mai și începe Festivalul Filmului Polonez, ediția 37. E frig, dar nu mai plouă. După rapida escală la recepția Hotel Gdynia (o construcție anostă, în „buna” și odioasa tradiție comunistă), cobor pentru  (re)întâlnirea cu orașul pe care-l cunoscusem prima oară în 2009. Doamna Joanna Lapinska, director artistic la T-Mobile New Horizons Film Festival Wroclaw, îmi este ghid pentru puținele ore libere pe care le am până la începutul secțiunii „On the Horizon: Romania”. Ne așezăm la o masă dintr-o colorată cofetărie-patiserie, vorbim despre filme și despre vodcă, despre Noul Val Românesc și despre filmele polone, despre TIFF și despre Cannes, mâncăm tarte cu fructe și bem ceai. Ce vreți, e cofetărie... 

După întâlnirea cu Moartea domnului Lăzărescu de la sala 8 din Multikino (mai mult de jumătate plină), fac o promenadă până la mare. Trec pe lângă navele mari și tăcute, îmbătrânite demn și care fac de strajă unui oraș destul de liniștit, pus pentru o săptămână în lumina reflectoarelor. Se apropie seara, și plaja întinsă, cu nisipul ei fin și alburiu, se desparte greu de copiii care construiesc de zor castele și povești. 

Prima (tristă) observație e că în barul din incinta Multikino fumatul nu mai este permis în interior. Terasa e primitoare, dar aerul subpolar mă face să-mi păstrez fumurile pentru cocktailul de după deschiderea oficială a festivalului.

Abia așteptam plimbarea la Gdańsk, pentru că-mi aminteam un oraș absolut surprinzător, care mă amuțise la scurta vizită de acum 3 ani, cu arhitectura lui solidă și impunătoare, cu o zonă veche unde străzile și piațetele sunt pline de restaurante și de mici magazine cu chihlimbar, multe dintre ele deschise pe cheiul fermecător, pe care e obligatoriu să faceți o oprire. Până la chei, am făcut o mică pauză (de masă) într-un restaurant, unde am preferat să pufăi o pipă pe terasă, vegheat de turnul catedralei și alternând vodca aromată cu cea simplă. Nu am mâncat pentru că nu mi-era foame și-mi rămăsese gândul la jumătatea de rață perfect rumenită, cu cartofi și cu dulceață de fructe de pădure, pe care o mâncasem la un restaurant în buza plajei din Sopot.

O plajă comparabilă cu cea de la Sfântu Gheorghe, poate nițel mai mare și, sigur, mult mai accesibilă. Și ce poate fi mai bine decât să cobori ghiftuit de la masă direct în răsfățatul valurilor, soarelui și nisipului, către o siestă nesfârșită? Oricum, vă mai spune ceva numele acestui oraș? Nu mai țineți minte festivalul de muzică ușoară la care „performau” starurile blocului socialist? Poate că acest tip de uitare e binevenit și poate că ne ajută să ne clătim de mâzga unui trecut înecăcios, la care polonezii au renunțat de mult. Dar e prea devreme să uităm ororile comunismului, iar o vizită la Muzeul Mișcării Solidaritatea din orașul Gdańsk este ca o scufundare în haznaua istoriei: un interior de alimentară reconstituit, cu o femeie „salvată” de colacul de hârtie igienică, un domino în cădere, pe ale cărui pietre sunt trecute numele țărilor est-europene, celebrul pix cu care Lech Walesa a semnat acordul istoric cu guvernul comunist în 1981, afișe și imagini filmate în acei ani – toate reconstituie o viață arestată și sufocată de o ideologie criminală, perfect simbolizată de un TAB al miliției, așezat la intrarea în acest muzeu din subsol. 

Sunt câteva locuri în Europa (și nu numai) care dau măsura unui destin măreț, până la urmă. Măreț, adică învingător în fața unei istorii care părea de neclintit. Șantierul Naval din Gdańsk, Zidul Berlinului, Piața Tien An Men, Praga ’68, Budapesta ’56, Piața Universității, toate mărturisesc vorbele Papei Ioan Paul al II-lea: „Nu vă temeți!”. 

Gdańsk, Gdynia, Sopot. Cele trei orașe vecine așezate pe malul Balticii pot fi una dintre cele mai plăcute surprize pentru un călător negrăbit și curios. Și ce însoțitor mai bun (tovarăș, dacă vreți) decât Zubrowka.

Toate astea nu s-ar fi povestit dacă nu erau ICR-Varșovia și T-Mobile New Horizons Film Festival Wroclaw. Mulțumiri infinite doamnelor Sabra Daici și Joanna Lapinska.

Galerie foto:

• 
• 
• 
• 
• 
• 
•