Jurnal de călătorie: Sulina

Spune că are vacanţe, nu concedii. Mereu se documentează utilitar (cazare, transport, preţuri) înainte de a pleca. Dar nu foarte asiduu, pentru că mottourile sale sunt: „frumuseţea stă în ochiul privitorului” şi „vacanţele cu oameni dragi sunt mereu cele mai bune”. 

„După mici cercetări de cazare şi transport – pensiuni decente între 160 şi 65 lei/camera, vaporul de pasageri de la Tulcea – 40 lei/4 h sau cursa rapidă 60 lei/1,30h – am plecat. Eu spre Iaşi, apoi amândouă spre Tulcea.

Aveam de ales dintr-o singură cursă şi aia cu ore nepotrivite. Şi am ales-o. Un şofer arţăgos şi foarte speriat de grindina care s-a abătut peste noi pe bacul de la Galaţi ne-a dus spre Tulcea, unde ne-a preluat Meda. Amica mea, Meda, cu ochii verzi, împreună cu logodnicul ei, ne-a arătat oraşul noaptea, ne-a hrănit la „Republica”, restaurantul vapor (îl recomand pentru chifteluţele de peşte) şi apoi, a doua zi la prânz, ne-a urcat pe vapor.

Sulina, venim! Nu, nu chiar acum. În 4 ore. Pe catamaran – cald, înghesuială şi atmosferă de autobuz indian, însă, odată ce întorci ochii spre Dunăre, se duc cu apa toate. E frumos deja şi mi se par şi mai frumoase verdele apei şi stuful de pe maluri şi satele pescăreşti de pe margine pentru că stau cu Iuliana cu picioarele atârnând din vapor spre stropii ridicaţi de motor şi vorbim de-ale noastre. Coborâm la Sulina târziu, spre amiază şi o pornim viteze spre pensiune. Eu îi spun adresa unde stăm (ea aka Iuliana se orientează mereu mai repede), ea găseşte strada a IV-a şi pensiunea Maxim. O căsoaie mare, galbenă, cu un pic de curte. Camera e curată, decentă şi doamna Maxim e foarte binevoitoare. Am şi wireless! Aveam să aflăm curând că decent şi curat e cam peste tot în Sulina, fie că stai la gazdă sau la pensiune.

Şi o pornim spre plajă. 5 minute cu microbuzul sau vreo 20 pe jos şi suntem pe nisip! Reţeta e simplă. Urmaţi strada a II-a până în capăt, apoi te laşi dus şipcă cu şipcă de podişca de lemn până la mare. Plaja are nisip fiiin, ceva vegetaţie, 3 terase, câteva umbrele şi şezlonguri rătăcite, dar mai ales 2 pontoane şi 2 staţii de salvamar din lemn în care să tot citeşti. E frumos şi deja mi se par şi mai frumoase argintiul păduricii de măslin rusesc dimprejur şi marea foşnitoare şi albatroşii care vin în liniştea serii pe mal să se hrănească.

Acum, luând-o administrativ, Sulina, oraşul de pe unul din braţele Dunării, are 6-7 străzi, denumite redundant chiar strada I, II, III şi restul e istorie. Prima e faleza, câteva restaurante (recomand Marea Neagră şi pe domnul ospătar Dan, vom reveni), câteva clădiri istorice părăginite, magazine, bărcile celor care fac excursii pe canalele Deltei şi... Dunărea.

Noi am stat două săptămâni. Nu, nu vă povestesc zi după zi. Sunt multe la fel şi niciuna nu seamănă cu alta. De la început ne-a abordat foarte gentil un domn cu o barcă. Am şi mers cu domnul Aurel, a doua zi, pe canale, golful Musura, la pelicani, la nuferi, la Cardon. 30 lei/persoană, 9 oameni în barcă. Domnul Aurel ştie multe despre vegetaţie, despre istoria Sulinei şi păsări, despre fosta fabrică de conserve şi şantierul naval, despre cum să nu arunce turiştii „amintiri” din barcă: „Aşa, ce facem?! În câţiva ani mergem cu barca doar printre «amintiri»!” E frumos deja şi mi se par şi mai frumoase albul codalb al nuferilor şi egretelor şi mirosul de iarbă arsă de soare aducător de copilărie din Cardon şi somnul prăjit cu mămăligă mâncat pe înserat. Facem poze, frumoase, că-s pline de suflet şi se vede, că şi mie, şi ei mirosurile şi zgomotele din jur ne răscolesc amintiri. Ştiu toţi peştii de apă dulce şi, în Sulina, realizez că-i ştiu de la bunicul meu care pescuia. Ne bronzăm, arămiu, caramel, aşa cum nu am mai fost bronzate de ani. Citim, ne vorbim, muult şi cu folos aşa cum fac prietenii buni în locuri bune. Ne bălăcim în mare şi descoperim la pas Sulina, de la un capăt la celălalt.

Apoi, pornim peste pasajul de pietre care îngrădea plaja amenajată să explorăm. Şi vedem cimitirele de cochilii albe de scoică, valurile care aduc aluviuni din Deltă, delfini de mare eşuaţi de săptămâni pe mal, stoluri de albatroşi şi pescăruşi albi care-şi lasă urmele lătăreţe pe nisipul ud, şi doar noi două şi marea. E aşa frumos că nu ne oprim din mers, urcăm pe digul îngust de pietre, în stânga e Delta, în dreapta e Marea. Marea cea neagră, acum plină de trestie tocată de apă. E marea „îndoliată”, tulbure şi furioasă, cu valuri dese care frâng corăbii, după cum ne povestesc domnii de la punctul meteo Sulina, uimiţi că am ajuns acolo pe jos, nu cu barca, unde doar ei şi câteva „şerpoaice” mai ajung.

Mi se par şi mai frumoase dumbrăvencele portocaliu-albastre care zboară peste sărăturile dinspre Letea, scoarţa stejarilor ridată de vânt şi căldură, pletele sălciilor care ating apă verde. Mai mergem pe un drum rău cu pietriş spre Sf. Gheorghe şi îmi plac casele cu stuf şi plaja sălbatică, îmi place ciorba de peşte şi-mi place fiecare bere pe care pot să o beau desculţă. Mai mergem la gurile de vărsare spre asfinţit şi stau mută de uimire în faţa apelor împreunate – dulce şi sărată – întruna. Mai mâncăm răsfăţate la Marea Neagră, saramură şi icre de ştiucă, scrumbie şi rapane, somn şi nisetru, mai ciugulim ciulini de baltă cu gust de castană apoasă şi ne mai bronzăm pe ponton.” Gabi Urda

Galerie foto:

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
•