Cinci pilde pentru vacanțe de neuitat

o companie independentă de opinie şi previziune a tendinţelor, cu 300 de raportori în Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj, Constanţa, Sibiu, Braşov. Cele două livrează „inspiraţie şi soluţii anti-anxietate profesioniştilor de marketing şi afaceriştilor din România, Bulgaria şi Republica Moldova. Tot ele sunt responsabile şi de www.eroiiromanieichic.ro şi www.1000desfaturi.ro. Lucrează împreună de 12 ani. Tot împreună merg şi în vacanţă. 

„Funky? Multe.
Interesante? Prea din plin.
Amuzante? Toate.
Aşa au fost, aşa le vrem, aşa le plănuim şi pentru la anul.
Vacanţele noastre de neuitat, pe care vi le povestim aşa cum s-au întâmplat în 5 poveşti, pe scurt, cu pildele lor, aşa cum le-am înţeles noi.

Pilda 1. Nicio pelerină de ploaie nu te scapă de apa Parisului.

Iunie 2009. Ideea era să facem turul Europei până în Scoţia şi înapoi cu un autocar pe care l-am închiriat cu şoferi cu tot, o gaşcă mare. 3 generaţii, os pe os, într-o aventură care ar putea fi povestită cu accente comice, romantice, dramatice şi horror, pe ici pe colo.

După 13 zile de hălăduit prin 7 ţări şi 16 oraşe, am ajuns cu toţii la… Paris. Visam ca la intrarea în oraş să ne aştepte flaşnete cu La Vie en Rose, florărese cu coşuri pline de trandafiri şi boulangerie-ii mirosind a baghete crocante şi croissant-i plini de unt. Un’ să le vezi pe toate de ploaia gri şi mocănească, rece de-ţi îngheţa zâmbetul pe buze?

Toţi balerinii Repetto, pantalonii–corsar, rochiile-chemise au rămas în geanta special pregătită pentru plimbările prin Marais. 3 zile, atât am stat în Paris şi tot atâtea în pelerină lungă, verde-brotac, cu miros de plastic, care atât de bine ne apără de ploaie, încât toată apa curgea în şuvoaie direct în bocanci. Cu capul uscat şi cu picioarele ude. Aşa îmi amintesc Parisul de sfârşit de august.

Pilda 2. Fii gata să saluţi elanul din centrul oraşului!

Iulie 2011. Karlskoga, un orăşel exact la mijlocul drumului între Stockholm şi Oslo, locul de naştere al domnului Alfred Nobel. Noapte albă, cu soarele sus pe cer de 7 suliţe, cu lumina de 5 după-amiaza cu o oră înainte de miezul nopţii. Plimbare romantică în doi, sub clar de… soare. Oameni puţini, păduri multe, lac cu sclipiri de poveste. Stradă pustie, oraş somnoros, în faţă un pâlc de copaci foarte aproape de apartamentul în care locuiam.

Foşnet. Copite. Fornăit… 2 perechi de coarne late, 2 boturi lungi, 2 animale maaari, care nici vaci, nici reni, nici cerbi n-arătau a fi. Erau două matahale cu priviri blânde, care rodeau frunze direct din copacul din centrul oraşului. 2 elani la plimbare pe Strasse. Pardon, „gata” (strada), în suedeză.

Urlete şi fugă. Noapte… sau ziua bună?!

Pilda 3. Dacă se numeşte Pirate’s Beach nu înseamnă că acolo merge Johnny Depp

Început de septembrie 2000. După o nuntă în oraşul natal, cu invitaţi sute, pe care nu-i cunoşteam, dar pe care-i salutam şi-i primeam la petrecere de parcă-i ştiam de o viaţă, după dansat, mâncat, pupat, zâmbit, distrat la comandă (că deh, trebuia să intrăm în viaţa în doi cu chin şi strâns din dinţi) urma „THE HONEYMOON”.  Citiserăm despre cele două-trei săptămâni de miere, auziserăm despre romantismul, minunăţia, bucuria celei mai frumoase vacanţe romantice.

Cu câteva săptămâni înainte, la recomandarea unor buni prieteni (le mulţumim!), am aflat de un paradis aproape tropical, cu palmieri, plaje întinse, baldachine răcoroase şi delicii fără cusur. La câteva ore de casă ne aştepta minunata Antalya! După jeanşii-pyramid, guma Turbo şi bomboanele TopiTop, descoperiserăm serviciile turismului made în Turkey!

Paradisul promis se numea Pirate’s Beach şi ne aşteptam să fim primiţi într-un decor de poveste, cu Johnny Depp, Orlando Bloom şi Marcel Iureş (da, şi el a jucat în Piraţii din Caraibe) vecini de bungalou.

Piraţi? Erau. Din plastic. Sute.

Plajă întinsă? Era. Plină de locuri de joacă pentru copii.

Baldachine răcoroase? Din plin şi de astea. Cu bone, bunici şi mămici întinse alături de puşti de la 1 lună până la maxim 5 ani.

Mâncare? Bufet. Cu secţiune îmbelşugată special amenajată pentru „kids”.

Au fost 2 săptămâni de miere într-un resort pentru familişti cu mulţi copii. Pe toboganul mare de apă cădeai uşor la vale şi ajungeai în piscină mereu în braţe cu minim 3 puşti, foarte fericiţi că au făcut trenuleţul.

Au trecut 12 ani de atunci. Familia noastră e tot de doi. Pe al treilea nu-l vrem. Încă nu ne-am revenit.

Pilda 4. Dacă n-are terasă,  nu-i cort de poveste

August 1987. Nu bătea vântul libertăţii încă, dar noi voiam s-o ardem la mare… liberi. Într-o seară, la cină, în jurul mesei din sufragerie, tatei i-a venit o idee su-per-bă: „De ce să mergem la mare tot la hotel? Hai să stăm la cort. N-ar fi mai fain?” Extaz. „Da, da, da, Daaa! Maaaami, te rugăăăm, haaaai, zii daaa. Haaai! O să te ajutăm. Promitem!”, minţeam noi solemn, nevoiţi de scepticismul vădit al mamei, care îi spunea lui taică’miu că ea n-are niciun chef să gătească în vacanţă. Şi-n plus, „nu avem cort, de unde cort?”, concluzionase maică’mea cu speranţa, spulberată peste două zile, când tata a intrat în casă cu un cort de împrumut de la Clubul „Steagul Roşu” („are şi terasă!!!”), plus tot arsenalul pentru vacanţa noastră în camping: un mini aragaz (cu un singur ochi), 4 scaune pliante, saltele, lanternă, un recipient pentru apă cu robinet şi îmbrăcat într-un strat de zăpadă artificială. Aveam de toate.

Camping. Am desfăcut cortul din husa lui mare şi am început să-l instalăm. Dezastru. Era ultima răpciugă de pe planeta asta. Rupt, murdar şi cu piese lipsă. Mama? Ofensată şi stupefiată. Noi? Mai puţin entuziaste. Tata? Fericit şi optimist: „Haideţi, măi mofturoaselor, că nu-i nicio problemă”. Noi protestam, el instala, în timp ce mama încerca să-i bage în cap că trebuie să luăm cameră la hotel. La final, săracul cort stătea într-o rână, suferind. Eram mândri că, deh, era al nostru şi înduioşaţi de „moaca” lui uşor strâmbă?!

Dar avea… terasă! N-aveam cum să renunţăm la ea!

Am rămas şi am avut una dintre cele mai frumoase vacanţe în familie. Cu prieteni noi, nopţi pe terasa noastră mare, la poveşti şi atât de multă libertate.

Pilda 5. La Amsterdam caută-l pe Leon, expertul în ciuperci. Din coffee shop-ul cu pereţi fucsia, de unde ieşi şi vezi oameni cu braţe din crengi.

Despre asta, povestim vara viitoare.” 

Lili Misailă&Cristina Pop

Galerie foto:

• 
• 
• 
• 
• 
•