[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
publicat la: 4/04/2012

Shop spot: Trabucuri şi whisky

Shop spot: Trabucuri şi whisky

Unul dintre cele mai relaxante vicii pe care le cunosc este fumatul. De la narghilea la trabuc şi ţigări de foi. Şi de la rulat până la fumatul propriu-zis.

Ştiu, nu sunteţi de acord şi, cu riscul că vă scandalizez, susţin că e terapeutic. Pentru suflet, cel puţin. Aşa că, dacă nu sunteţi complet oripilaţi, aveţi mai jos o listă cu câteva magazine din Bucureşti şi din ţară de unde să vă alimentaţi viciul. 

El Unico

El Unico sunt trei. În Afi Cotroceni, la aeroportul Otopeni şi în Băneasa Shopping City. Aveţi de ales aici între branduri de trabucuri ca Ramon Allones, San Cristobal de la Habana, Monte Cristo, Belinda sau Cohiba. Şi la categoria accesorii stau bine, în sensul că au tutun, brichete (şi Dupont), cuttere, etuiuri, scrumie­re şi humidoare. Tot aici găsiţi şi obiecte tematice, cum ar fi ceasuri sau tablouri cu şi despre trabucuri, accesorii pentru bărbaţi şi o linie de băuturi care pot fi savurate alături de un trabuc cubanez. 

www.el-unico.ro  

The Room

„Camera” se află pe Calea Victoriei şi se vrea un fel de concept store de unde puteţi cum­păra un trabuc bun, dar şi un pahar de coniac. Da, un pahar. Pentru că le şi puteţi încerca în tandem chiar la faţa locului. Pentru pasio­naţii care au depăşit capitolul trabucurilor cubaneze, există ţigări de foi din Nicaragua, Honduras sau Republica Dominicană. Magazinul se întinde pe două etaje – la parter există un humidor profesional de mari dimensiuni, unde sunt păstrate trabucurile la temperatura şi umiditatea optime. Gama de băuturi alcoolice cuprinde 130 de branduri de whisky, brandy, rom, coniac, bourbon şi şampanie, toate între 12 şi 50 de ani vechime. 

 

The Room, Calea Victoriei 122