Mon chic jardin
În Piaţa Operei, chiar lângă Biserica Sfântul Elefterie, a răsărit anul trecut, târziu în toamnă, o florărie cochetă.
I-am dat târcoale toată iarna, dar, printre nămeţi, parcă n-aveam deloc spor să mă bucur de ghivece colorate, flori parfumate şi alte treburi primăvăratice. Aşa că am amânat până după Paşte, când i-am călcat pragul. Obişnuită cu florăriile clasice de pe la noi şi cu tarabele din colţurile intersecţiilor, am avut parte de o surpriză plăcută – flori multe şi colorate în vaze, ghivece sau alte recipiente mai puţin convenţionale (cum ar fi o cupă de şampanie sau o cutie de bijuterii), accesorii de grădină art deco, lumânări parfumate, cutiuţe şi altele de la Yankee Candle, incubatoare pentru orhidee, pui ţopăitori de lemn şi oiţe simpatice.
M-a întâmpinat o vânzătoare tare prietenoasă, de la care am aflat că florăria este o afacere de familie, că mai are „o soră” în Pipera (Jasmine) şi că florile sunt o pasiune atât pentru proprietari, cât şi pentru ea (profesia sa fiind aceea de jurist). „Încercăm să dărâmăm mitul garoafei şi al staniolului de la cozile florilor”, mi-a spus. După care mi-a arătat aranjamentele florale din magazin, făcute chiar de ea – un coşuleţ pastel de tablă cu miniroze, astera şi frezii (150 lei cu tot cu recipient), un altul rotund, după modelul britanic, de culoarea levănţicii. În afară de flori, cel puţin la fel de plăcute privirii, sunt şi accesoriile de grădină art deco. Pe care le puteţi folosi nu doar în grădină, ci şi în casă.
„O clientă a cumpărat suportul de ghiveci în formă de colivie pentru a-şi depozita eşarfele, alta a luat suportul în formă de ceainic pentru a-l folosi pe post de fructieră. Un domn a cumpărat un incubator pentru orhidee, zicând că îl va umple jumătate cu nisip şi câteva pietre şi nuci şi îl va utiliza pe post de accesoriu de casă”.