Voicu Rădescu: „ Independenţii au „infestat” şi influenţat masiv cultura română”

Cum a apărut, de ce a apărut nevoia de teatru independent?

Instituţiile din România se mişcă încet... din principiu, am impresia. Altceva în afara „profitului” şi mai ales al echivalentelor sale cele mai înţelese pe aceste plaiuri – șpaga şi ciubucul – nu le clinteşte. Cu atât mai mult în zona culturală şi artistică, negeneratoare de câştiguri facile şi rapide, schimbările au avut loc mai mult pe loc.

Dinamismul personal şi „nevoia” unora dintre artişti de a se mişca în afara unor graniţe şi limite impuse s-au întâlnit în mod fericit cu unii sau alţi pasionaţi sau numai iubitori, degustători de artă şi de nou. Aceştia au devenit, aproape peste noapte şi unii fără să ştie chiar, „antreprenori” culturali avant la lettre, în Republica Mioritica. Cred că aşa a început să se întâmple „independența”. Cel puţin în zona teatrală.

Ce eforturi, compromisuri presupune menținerea unui astfel de teatru într-o zona dominată de instituții de stat?

Odată ivit, teatrul alternativ sau underground sau mai nou numit independent, s-a poziţionat estetic dar şi temporal aş zice în afară cutumelor teatrului de stat. În măsură foarte mare, în contemporan, căutând şi stimulând creaţia de texte cât mai actuale, cât mai apropiate de viaţă, de acum. „Conflictul” cu instituţiile teatrale de stat porneşte mai ales de la monopolul (mai mascat în ultimul timp) pe care acestea se străduiesc să îl menţină.

Mi se pare că eforturile au sau ar trebui să aibă loc, în primul rând, în lupta cu trendul consumist, facil, comercial, spre care aproape întreaga lume  împinge publicul potenţial. Iar compromisurile, de cele mai multe ori necesare supravieţuirii, din păcate, în societatea de piaţă în care ne afundăm tot mai mult trebuie să se oprească înainte de a deveni compromitere. „Graniţa” dintre compromis şi compromitere pare relativă din exterior. Din interior e însă clară. Ţine de interiorul artistului, al producătorului, al publicului...

În ce măsură influențează teatrele independente zona culturală românească?

Apariţia şi mai ales dinamismul „alternativilor” nu aveau cum să fie escamotate de către „oficiali”. În timp, producţii şi artişti din zona independentă s-au impus şi au impus fără drept de apel. S-a ajuns la situaţia ca teatre „de stat”, profitând de finanţările de care beneficiază – inclusiv de cele la care, datorită statutului, pot concura cu şanse superioare independenţilor – îşi reorganizează spaţii şi îşi crează programe ce se suprapun, poate la limita deontologiei, unora dintre zonele de manifestare specifice până acum independenţilor.

Aş spune că independenţii au „infestat” şi influenţat deja masiv cultura română.  De văzut în ce chip vor rezista însă aceştia ofensivei de „asumare prin diluare” declanşată de către mainstream... Dinamismul tinerilor artişti şi răspunsul publicului tânăr vor putea continua să facă diferenţa.

Care este „rețeta” longevității, a succesului, Teatrului LUNI de la Green Hours?

Longevitatea Teatrului LUNI, a Green Hours în general, ține mai ales de perseverenţă. Care, la rândul ei, a provenit cred, din stăruinţa de a trăi în acord cu viziunile proprii despre viaţă, mai degrabă necentrate pe individualism.

foto: Laura Toca