Un thriller culinar

În spectacolul lui Alexandru Dabija, atrocităţile sunt înăbuşite într-un dezmăţ culinar prilejuit de parastasul iezilor. Tocmai asta face povestea de groază.

Capra cu trei iezi este al doilea episod din seria poveştilor româneşti începută de Dabija la Teatrul Act cu Absolut! (după Ivan Turbincă). De data asta, în discuţie se pune un anume tip de horror mioritic. Miturile autohtone sunt pline de criminali: meşterul Manole şi-a omorât soţia prin sufocare lentă, ciobănaşii ungurean şi vrâncean îl asasinează cu sânge rece pe cel moldovean etc. Violenţa acaparează poveştile aşa cum se întâmplă şi în cartoons, dar, în cele din urmă, groaza e disimulată în drăgălăşenie.

De disimulare se foloseşte şi Dabija, numai că el preferă gastronomia. Un adevărat tratat culinar („studiu gastronomic” zice regizorul) camuflează crimele. Lupul (Andi Vasluianu) ucide pentru a mânca. Capra (Emilia Dobrin) e mai subtilă, ea îl îndoapă pe Lup cu bunătăţi până îl omoară exact ca pe gâştele din care se prepară foie gras.

Sigur, se poate presupune că bucatele au fost asezonate cu otravă, dar varianta „mănâncă până mori” e mai incitantă dramaturgic decât „mănâncă şi mori”. Bucătăria tradiţională este năucitoare: sarmalele şi pârjoalele arată îmbietor şi miros ca atare, iar plescăiturile Lupului mărturisesc credibil despre savoarea lor.

Ceea ce pune capac este însă discursul despre mâncare. Se vorbeşte cu o poftă senzuală, aproape erotică (ca Jamie Oliver, care te poate convinge verbal că nu există ceva mai delicios decât rozmarinul). Prinşi în această demenţă culinară, spectatorii uită de cauza festinului – două crime şi de scopul lui – altă crimă. C-aşa-i la români: nici viaţa, nici moartea nu merg pe burta goală.