Radu Afrim – personaj de carte

... sensibilitate, susţinută de o estetică în stil propriu, care a şocat publicul şi critica (prin şoc puteţi înţelege cele două tipuri de reacţii pe care le poţi avea în starea de şocuri electrice). Comentariile în jurul numelui său au circulat fie cu admiraţie idolatrizantă, fie cu revoltă acuzatoare. Astfel că Trei surori, scenariu nefiresc de liber după Cehov, montat în 2003, la Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sf. Gheorghe, era un Cehov făcut pentru publicul zilelor noastre sau blasfemie la adresa lui Cehov. Depindea doar din care parte a baricadei priveşti spectacolul. Însă, în cazul lui Radu Afrim, reacţiile de respingere nu au făcut decât să-i dea încredere în calea pe care pornise (după spusele lui dintr-un interviu).

Între timp, Afrim se poate lăuda cu un succes enorm la public (este printre puţinii regizori de teatru cu fani, mai ales, în rândul spectatorilor tineri ), cu premii (nu numai în ţară), cu multe spectacole la noi, dar şi în străinătate etc. Iar, de curând, el a devenit şi personajul unei cărţi semnate de criticul de teatru Cristina Rusiecki.

Cu un titlu subtil şi expresiv, sensibil şi puternic, în acelaşi timp – ca şi subiectul pe care îl abordează – Radu Afrim. Ţesuturile fragilităţii surprinde traseul curajos şi universul autentic, evadarea din cotidian pe care artistul o propune constant în spectacolele sale. De fapt, autoarea chiar face un exerciţiu intelectual şi afectiv de admiraţie, într-o „carte îndrăgostită”, după cum scrie în argumentul care însoţeşte lucrarea, dublat de imagini din spectacole şi de mărturisirile actorilor (Elena Popa, Rodica Mandache, Marius Manole, Constantin Cojocaru, Cezar Antal) care au lucrat cu acest regizor vulcanic şi sensibil şi care povestesc din laboratorul repetiţiilor.

Cristina Rusiecki abordează subiectele din mai multe perspective, dezbracă spectacolele pe mai multe substraturi, încercând o plonjare în adâncime a universului afrimian, dar şi una în proximitatea suprafeţelor imagistice care conturează puternic opera de până acum a regizorului. Astfel, urmăreşte „familiile” lui Afrim („Zece ani bătuţi pe muchie de familii dintre cele mai diverse şi picante. Mai bine spus, colorate şi exotice la începutul carierei, din ce în ce mai grave şi mai apăsate în ultimii ani”). Sau temele rupte din problemele actuale ale societăţii şi personajele traumatizate ca cele din Adam Geist de Dea Loher (Teatrul „Maria Filotti”, Brăila, 2005), Omul-pernă de Martin McDonagh, (montat tot la Brăila, în 2009), Plastilină de Vasili Sigarev (Teatrul „Toma Caragiu, Ploieşti, 2005). Apoi, avem o expunere a indecişilor – „creaţia  lui Radu Afrim echivalează cu un studiu al abuliei de ambe sexe şi la toate vârstele. Universul lui pestriţ însumează o întreagă colecţie de buimaci”, ne spune Cristina Rusiecki –, iar Marius Manole declară că îi plac personajele lui „pentru că nu sunt sigure de nimic”.

            Toate spectacolele sunt comentate de autoare în mai multe capitole, sunt titluri care revin obsedant pentru că ele conţin ceva din esenţa teatralităţii propusă de Radu Afrim. Joi.mega.joy de Katalin Thuróczy(un succes din repertoriul Teatrului Odeon), Nevrozele sexuale ale părinţilor noştride Lukas Bärfuss, De ce fierbe copilul în mămăligă de Aglaja Veteranyi, Boala Familiei M. de Fausto Paravidino, Povestiri despre nebunia noastră cea de toate zilele de Petr Zelenka, Lucia patinează de Laura Sintija sunt spectacole care aduc o emoţie născută din resorturile intime ale personajelor şi care arată foarte clar felul personal de a proiecta lumea în stil afrimian. Analiza la care le supune Cristina Rusiecki este una vie, surprinzătoare, directă, la fel ca şi ele. Poate, uneori, fardată strident cu hainele „îndrăgostirii” despre care ne-a avertizat autoarea încă de la început. Însă, tonul şi argumentul teatral sunt accesibile şi plăcute la lectură, dezvăluind lumea unui personaj populată de multe alte lumi şi alte personaje.

„E o bucurie să detectez în masa de spectatori câţiva care sunt dotaţi cu echipamentul necesar pentru a mă însoţi în călătoriile (permise sau nepermise) în alte lumi. Ei şi-au dat seama că nu există password. Există însă altceva. Care ne leagă. Şi care ne dezleagă temporar de cei prinşi în centura de siguranţă a realităţii imediate”, spune Afrim în interviul din finalul cărţii (de la care, sincer, aşteptam să-l provoace mai mult spre destăinuiri).

 

Radu Afrim. Ţesuturile fragilităţii de Cristina Rusiecki, Editura Tracus Arte, 2012, ediţie ilustrată, 50 lei 

Galerie foto:

• 
• 
•