[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
Cristiana Gavrilă publicat la: 6/10/2011

Radu Afrim, despre Caragiale

Radu Afrim, despre Caragiale

2012 este anul lui Caragiale iar asta înseamnă că pe scene teatrelor bucureştene se vor monta o serie de spectacole noi. Cristiana Gavrilă a vorbit cu Radu Afrim despre marele dramaturg român.

Caragiale este un fel de „bun comun” al românilor. Se sperie un regizor de această atitudine a publicului?

Să ştii că şi Cehov e un „bun comun” al românilor. Mi-am dat seama de asta graţie sancţiunilor pe care lumea teatrală românească mi le-a aplicat după ce am montat Trei surori. Am atentat rar la texte de patrimoniu, dar când am făcut-o, am simţit nevoia să rămână urme. Ar fi  inutilă încă o lectură cuminte la Năpasta. De altfel, nu sunt un fan înrăit al dramaturgului. Am mai spus-o. Eu nu prea râd la piesele lui Caragiale. Din contră, atunci când este vorba de piesele politice, mă rog, e un fel de a zice, îl consider vinovat pentru ochiul tolerant pe care ni l-a lăsat moştenire, atunci când ne privim şi noi politicienii defecţi. Prefer simpatia lui Fellini pentru prostituate simpatiei lui Caragiale pentru politicieni. Proza fantastică a lui Caragiale e excelentă. În Năpasta am detectat semne venite timid de acolo. Pe astea le voi întoarce pe toate părţile atunci când voi monta textul.


Când vă gândiţi la Caragiale, ce lucruri vă vin prima dată în minte?

Analizele idioate din manualul de literatură română. Apoi, cursurile mişto ale profesorului Fanache de la Litere. Asta nu înseamnă că n-am copiat la examen în sesiune...


Să presupunem că, prin absurd, aţi putea să-l întâlniţi pe Caragiale. În ce loc l-aţi duce în Bucureştiul de astăzi?

Nu l-aş duce la Senat, nici în cafenelele de fiţe şi nici la teatru, pentru că s-ar plictisi la toate la fel de tare. Ştie totul dinainte. I-aş reproşa însă că şi din cauza lui lucrurile sunt previzibile în aceste zone. Sunt alte lucruri/locuri mult mai importante despre care niciunul din dramaturgii de azi nu scrie (pe gustul meu) şi, poate, cu Caragiale am noroc.  Nu bag mâna în foc însă...


Vor fi multe montări Caragiale în această perioadă, credeţi că vor schimba felul în care este proiectat în conştiinţa publicului?

Nu! La noi, clişeele vin din şcoală. Din grădiniţă chiar. Noroc că în familie nu se discută despre Caragiale. Din fericire, există probleme mai mari...