Prieteni buni, cină proastă
El şi ea, căsătoriţi, au doi copii, casă, maşini, câine. Profund nefericiţi. Se despart. Prietenii lor cei mai buni, cu viaţa parcă trasă la indigo până atunci, se întreabă dacă nu cumva şi mariajul lor e doar o glumă proastă.
De la această premisă până la o piesă de teatru e cale lungă. Din păcate, aici se opreşte spectaculozitatea textului scris de Donald Margulies. Scenele emoţionante alternează cu cele amuzante şi tot aşa, timp de 2 ore, până la epuizarea spectatorilor, dar nu şi a subiectului. Regizorul Claudiu Goga pare că a rămas în pană de material dramatic şi a încercat să croiască un parcurs elegant dintr-un petic insuficient.
Partea plină a paharului sunt actorii. Chiar dacă, la început, cuplul Karen – Gabe (Nadiana Sălăgean şi Marius Cordoş) demarează greoi spectacolul, pe parcurs, relaţiile dintre personaje se adâncesc şi se rafinează. Vlad Zamfirescu (Tom) este sarea şi piperul. Alcătuieşte un portret viabil, antipatic şi simpatic, vinovatul cu circumstanţe atenuante pe care chiar dacă îl condamni, îl înţelegi şi poate chiar îl respecţi pentru curaj. Cerasela Iosifescu (Beth) e jumătatea care completează acest tablou de familie în descompunere. E victima perfectă, dar şi soţia egoistă şi convenţională.
Cină cu prieteni la ArCuB ne arată, poate prea didactic, cum între două feluri de mâncare, la un pahar de vin, se destramă şi se recompun destine. Dar asta o ştiam deja.