Pentru cine este tinereţea?

Radu Iacoban, care de mai multe ori a convins pe scenă, apelând la textul dramaturgului american Kenneth Lonergan, se pune şi el în această ipostază. Ajutat de scenografia Anei Ularu, pe scena de la Godot, meseriile legate de teatru par a se amesteca într-un exerciţiu din care tot actorii câştigă. Paul Ipate, Conrad Mericoffer şi Ioana Blaj spun convingător povestea a trei tineri şi găsesc în problemele cotidiene legate de droguri, bani furaţi, nevoia de comunicare, lipsa de afectivitate, sexul şi teribilismul, mecanismul unor personaje care funcţionează pe scenă cu autenticitatea vieţii.

Spaţiul voit „estetizat”, imaginat de Ana Ularu, comprimă detaliile textului în transformări pe care decorul le suportă şi din care reprezentaţia îşi extrage o doză de spectaculos. Mesajul extrem de direct, anunţat şi de titlul piesei, şi traseul spre maturizare al acestor tineri este ambalat într-un existenţialism superficial şi periculos prin lipsa de asumare a faptelor. Cei trei actori întruchipează tineri rupţi din viaţa reală, care trec de la uşurinţa teribilismului la panica şi frica născute din dorinţa de a fi cool cu orice preţ. Dragostea şi raportul de sinceritate cu tine şi cu ceilalţi este soluţia salvatoare pentru personajele de la Godot. 

Galerie foto:

• 
•