Micul prinţ rătăcit printre proiecţii

De altfel, nu ştiu pe nimeni care să spună altceva despre această cărticică, ilustrată cu desene naive, la care, poate, ar trebui să revenim de multe ori în viaţă. Toate lucrurile complicate găsesc un răspuns simplu în candoarea şi înţelegerea unui copil care stăpâneşte şi se îngrijeşte de o planetă minusculă.

Micul Prinţ este o întâlnire esenţială pentru cititorul de toate vârstele. Nu la fel se întâmplă, însă, cu spectatorul care vine la o reprezentaţie după acest text. O lungă perioadă, teatrele nu s-au înghesuit să aducă pe scenă Micul Prinţ, şi pentru că autorul a lăsat nişte indicaţii clare, conform cărora orice viziune regizorală trebuia să respecte desenele indicate în carte. Probabil că, între timp, textul a intrat în patrimoniul universal care oferă o mai mare libertate.

Spectacolul montat de Carmen Lidia Vidu la Teatrul Odeon este aproape fidel viziunii plastice a lui Saint-Exupéry şi păstrează atmosfera desenelor (scenografia Constantin Ciubotariu). Din păcate, este la fel de fidel lecturii, în sensul tradiţional al termenului, autoarea spectacolului preferând să păstreze textul aproape intact. Imaginea este statică, personajele sunt proiectate pe nişte noruleţi, prima scenă pare să se repete la infinit, iar copilul Alexandru China Birta care îl interpretează Micul Prinţ (deşi prezenţa scenică îl ajută şi arată o încredere enormă şi multă logică în rostirea replicii) nu poate susţine întregul spectacolul. Efectul este acela de teatru radiofonic şi, uneori, chiar îţi vine să închizi ochii şi să asculţi textul, scufundat în imaginaţia ta.

Chiar dacă atmosfera te prinde, reprezentaţia nu îşi găseşte ritmul care să menţină atenţia. Iar când te apleci asupra unui asemenea text, trebuie să ai un public-ţintă bine precizat, să delimitezi fără a exclude vârstele şi nivelul cultural. M-am întrebat dacă este un spectacol făcut pentru copii, pentru adulţi sau pentru ambele categorii, deşi pe site-ul teatrului este precizat că nu este recomandat copiilor sub opt ani. Construcţia nu mizează pe niciuna dintre aceste variante: cei care ştiu Micul Prinţ şi vin la un spectacol cu acest text aşteaptă mai mult decât să asculte un audio-book, iar aceia care nu au citit, vor afla povestea acestui personaj, dar nu prin mijloacele teatrului, ci prin cele ale lecturii. Bine şi aşa, doar că în sală erau copii cam de vârsta Micului Prinţ, destul de plictisiţi, iar în clipa în care şi-au luat privirea de la scenă, nu au mai ascultat nici textul. Nici nu-i poţi învinovăţi că preferau “să vadă la calculator înregistrările”.

Spectacolul pierde un lucru fundamental pentru cei care vin la teatru, mici sau mari, contactul cu prezenţa vie şi emoţia care se naşte de aici. Actorii Florin Zamfirescu (Aviatorul-autor), Rodica Mandache (Vulpea), Gelu Niţu (Şarpele), Jeanine Stavarache (Floarea), Mugur Arvunescu (Regele), Mircea Constantinescu (Vanitosul), Ioan Batinaş (Omul de afaceri), Mircea N. Creţu (Lampagiul), Laurenţiu Lazăr (Geograful), Pavel Bartoş (Beţivul) se transpun convingător în personajele pe care le interpretează. Simţi la toţi plăcerea întâlnirii cu povestirea lui Antoine Saint-Exupéry, dar prezenţa intermediată de proiecţie rămâne încremenită într-un ritm monoton din care lipseşte orice surpriză. 

Galerie foto:

• 
•