Insula - Cronică de teatru

Stra­tificat pe mai multe paliere de receptare, spectacolul este un music-hall (muzica Vasili Şirli) cu scene de cartoons de un infinit umor şi un subtil comentariu politic. Insula lui Massaci este un cadran de ceas albastru în care timpul merge înapoi şi pe care se află o maşinărie fabuloasă, un dagherotip de mari dimensiuni pe care „curg” scene din junglă, acţionat de o manivelă mânuită de animale. Robinson şi ai lui călătoresc somnambulic prin timp, recuperează sau îşi asumă identităţi după nevoie, fără restricţii precum vârsta sau sexul, parodiind melodramele şi romanele de aventuri.

Personajele sunt declişeizate: un aristocrat desculţ, un sclav mut vorbitor, un pirat cu proteză pentru un picior care nu lipseşte, o sirenă ambisex, o familie de circari comic-sinistră şi multe animale, ale căror aventuri se acumulează comic într-o epopee. Asta este partea luminoasă a spectacolului. Un alt plan, mai discret, este cel al insularităţii fiinţei. În ciuda realităţii evidente, Robinson se plânge că trăieşte singur.

Cu ani buni înainte de explozia în artă a temei singurătăţii ca boală a metropolei, Gellu Naum prefigura recluziunea individului urban, fracturile de comunicare şi mecanicitatea afectelor. Subtile sunt şi sugestiile politice. În cos­tum de „domn”, Robinson se proclamă stăpân, iar pe Vineri îl numeşte „sclav”. Noua ordine întoarce însă totul cu susul în jos: sclavul ajunge stăpân, iar duşmanul, prieten.

Femeia cu mustaţă, obsedată de autoritate excesivă, rechiziţionează orice întâlneşte în cale. De sub elegantul ei melon se iţeşte un chipiu roşu, poartă uniformă de militar şi bate compulsiv pas de defilare. Piciorul de lemn al Piratului şi ochiul lui lipsă îşi găsesc sensul în in­­valizii rămaşi în urma războiului. In­sula conţine presentimentul unei lumi noi (comunismul) şi rănile celei vechi (războiul).

Massaci construieşte o delicată poetică a luminilor, în care personajele îşi reflectă umbra pe peretele de catifea albastră. În lumina portocalie a zorilor, Robinson se trezeşte într-o nouă zi. Poate şi într-o nouă lume. Şi poate chiar singur. Cine poate şti ce e în mintea omului?