Îngropați-mă pe după plintă

Spectacolul după dramatizarea romanului lui Paul Şanaev este o felie de viaţă – copilăria lui Saşa, băiatul de nouă ani disputat între mama şi bunica lui, care trăieşte între realitatea ostilă a vieţii cu bunicii şi iluzia fericirii de a fi lângă mamă.

Regizorul Yuri Kordonski reuşeşte să creeze senzaţii şi se joacă abil cu sentimentele. Nu există călăi şi nici victime. O bunică pe care niciun copil nu o merită. Un torţionar în haine civile, cu căciulă croşetată şi papuci de casă. Paranoică, rea, egoistă. Dar dacă bunica e, toată, numai iubire? O iubire sufocantă, ciudată, blestemată. Iubirea-ură.

Acum încearcă să supravieţuiască din cioburi de tandreţe şi milă, pentru că acesta este personajul interpretat de Mariana Mihuţ în spectacolul de la Bulandra. Fiecare personaj îşi are adevărul său. Îi acuzi şi îi compătimeşti pe rând şi, dincolo de orice, îi înţelegi pe toţi. Imaginile picturale acompaniate de tema sonoră gravă şi frigul insinuat rămân cu tine la ieşirea din teatru.

La fel şi Saşa – copilul bolnăvicios, jucăuş, care îi iubeşte cuminte pe toţi, cu zâmbetul său dulce-amar şi elefănţelul lui de pluş. În sunet tragic de violoncel, sub lumina rece, se rotesc pe scenă câteva piese de mobilier şi universul domestic multifaţetat ni se deschide în toate detaliile lui – canapeaua cu gândăcei, fox-terrierul de lemn… totul e acolo.

Casa bunicilor lui Saşa – naratorul care ne deschide uşa spre povestea lui. Odată trecut pragul, Marian Râlea ne convinge în fiecare clipă că are nouă ani. Îngropaţi-mă pe după plintă nu e doar un spectacol de teatru pe care îl vezi, îl aplauzi şi-l uiţi. E o întâlnire. Şi ca orice întâlnirile adevărată, emană emoţie adevărată.