Furtuna
"Furtuna" este testamentul lui Shakespeare. E o piesă cifrată, ocultă, complicata şi e mai bună decât Hamlet. Aşa se vorbeşte despre ea. Reverenţios şi cu respect. Şi dacă, de fapt, e o comedie?
Victor Ioan Frunză a avut curajul să opereze aceste schimbări. Împreună cu Adriana Grant a luat patru actori tineri şi talentaţi, s-au dus într-un spaţiu care la prima vedere pare neîncăpător şi impropriu pentru aşa o capodoperă – Centrul Cultural "Nicolae Bălcescu" – şi tot jucându-se cu textul lui Shakespeare a ieşit un spectacolul imprevizbil.
Prospero – George Costin – nu mai are nimic din măreţia „vrăjitorului”, ci pare un civil cuminte în comparaţie cu imaginea monumentală perpetuată în timp. În monologurile de final, în schimb, concentrează forţa personajului, „toate prin puterea artei” sale. Ioana Barbu este o Mirandă copilăroasă şi docilă; nu o prinţesă diafană, ci o tânără cuminte, cu ochii limpezi.
Caliban este sarea şi piperul; iese din tipare şi, datorită lui Sorin Miron, e mai candid şi mai brută ca niciodată. Iar Ferdinand, în interpretarea lui Alexandru Ion, este jumătatea Mirandei, îndrăgostitul loial, pregătit de orice sacrificiu pentru a primi mâna iubitei sale.
Restul personajelor sunt piese ale unui puzzle poznaş, fiind interpretate de aceiaşi patru actori. Decorul şi light-designul sunt şi ele interpreţi. Respiră ca organisme vii şi funcţionează în echipă cu actorii. Obiectele pestriţe, deh diverse facturi, acumulate şi apoi protejate de folii de plastic, aparent inutile, sunt spaţiul ideal pentru statutul celor doi naufragiaţi.
Locuinţa improvizată, provizorie, cu lumină slabă şi generator manual de curent sunt concrete şi contrabalansează cu doza de miraj şi inefabil a insulei „clasice”. Între zâmbete, reprize sănătoase de râs, costume fanteziste şi efecte magice, patru actori, un regizor şi un scenograf ne oferă varianta de cameră a testamentului shakespearian.