dontcrybaby - Cronică de teatru

La Teatrul Luni de la Green Hours, dramaturgul Catinga Drăgănescu şi regizorul Eugen Jebeleanu au refăcut povestea Scufiţei Roşii într-un cabaret în care destinele personale devin libret.

Spectacolul dontcrybaby pune problema liberului arbitru într-o societate în derivă: individul este responsabil de alegerile sale sau societatea este cea care îi determină existenţa? Fiecare personaj al basmului capătă o identitate contemporană, se subsumează unei tipologii – adolescenta rebelă, mama singură, bunica bolnavă, micul traficant şi absolventul de facultate.

Oameni liberi care îşi construiesc singuri soarta sau marionete într-o lume în colaps, moral şi economic? Textul cu temă socială se traduce într-un spectacol elegant în alb şi negru (cromatică ce sugerează imposibilitatea de a discerne categoric între bine şi rău). Pe un catwalk alb, siluete negre (haine tăiate fantezist de Velica Panduru) alunecă pe scaune cu rotile dintr-un personaj în altul, un slalom graţios printre fragmente de poveşti şi de identităţi ficţionale (ale personajelor) şi reale (ale actorilor). Monologurile şi scenele de grup sunt articulate de un MC (Nicoleta Lefter, o actriţă din ce în ce mai versată cu două momente bune, o demonstraţie de control al vocii în care citeşte povestea Scufiţei Roşii şi un monolog grotesc, de un umor absurd – „Mă numesc Eugen Jebeleanu”).

Actorii Cristina Drăghici, Camelia Pintilei, Ştefan Huluba, Conrad Medicoffer îşi aruncă personajele de la unul la altul, demonstrând o versatilitate uimitoare în a deveni credibili într-o secundă. Poate este prea explicit monologul final, care reia povestea pentru a arăta că personajele sunt imposibil de judecat, întrucât acţiunile lor sunt generate de circumstanţe exterioare, dar cum întregul spectacol funcţionează în cheie comică, un moment de reflexie care să dea sensul poveştii era necesar. dontcrybaby este o fabulă contemporană despre lumea care ne face pe noi şi noi care nu facem lumea...