Culisele unui spectacol. "Fata din Curcubeu"

Cele două ne-au împărtăşit câteva gânduri, aruncate după o repetiţie, despre povestea unei prostituate, scrisă între „mare dramă şi comedie”, oferită publicului cu forţa unui pumn de emoţie... fix în stomac. Interviu de Cristiana Gavrilă

Cum a început acest spectacol? Ştiu că a fost dorinţa Taniei, apoi ideea a ajuns la Lia...

Tania: Dintotdeauna mi-am dorit să cânt ruseşte pentru că aveam o voce extraordinară, tata îmi spunea asta... uite, vezi, acum îmi vine să vorbesc cu replicile din spectacol. În copilărie, toată familia mea credea că o să devin cântăreaţă sau că voi face balet. Am venit în România, dar nu s-a întâmplat aşa. M-am făcut actriţă şi asta e o mare fericire, însă dorinţa de a cânta ruseşte, de a trăi muzica aceea, a rămas tot timpul un fel de cui în sufletul meu. Ca un copil care ştie că vrea bomboane. La un moment dat, i-am povestit Liei despre asta…

Lia: Da, eram la Stă să plouă şi mi-a zis despre nişte cântece ruseşti din care ar vrea să facă un spectacol. Am înţeles cât îi plăceau cântecele ruseşti şi că le vroia neapărat.

Tania: Mi-a fost greu, dar am vrut să restrâng aria, pentru că sunt mii de cântece ruseşti superbe. Aşa că ne-am oprit la cântece din filme şi, atunci, Lia a zis că ar fi bine să fiu într-un cinematograf. Apoi, mi-a scris nişte texte... care au venit mănuşă pe ce-mi doream eu.

Lia: Tania vroia ceva care să motiveze aceste cântece. Am întrebat-o cum i s-ar părea dacă ar fi o curvă, atât de săracă şi amărâtă, încât este obligată să-şi ducă clienţii la cinema. La următorul Stă să plouă mi-a spus că se teme să nu iasă ceva vulgar. I-am explicat că o să fie şi comedie, şi mare dramă, dar n-o să fie nimic vulgar.

Tania: Mă gândeam să poată veni şi mama la spectacol...

Când Lia a început să scrie textele, cântecele erau deja alese?

Tania: La început, eu aveam în cap zeci de cântece... Am tăiat în carne vie când a venit vorba de selecţie. Apoi i le-am dat Liei să le asculte. Când mi-a dat textele, mi-au plăcut, le-am învăţat şi am început să repet. Mi-a fost jenă s-o chem eu pe post de regizor.  M-am bucurat când domnul Caramitru a venit cu ideea că ar fi bine să vină Lia la repetiţii şi să mă coordoneze puţin. A fost un mariaj foarte fericit. Cei care au văzut unde am ajuns, ne-au spus că am făcut un copil frumos.

Voi două sunteţi prietene, vă cunoaşteţi foarte bine... cât a contat acest lucru când ai scris textele?

Lia: Enorm. Pur şi simplu, cam din asta mi-au şi venit. Am folosit cam tot ce ştiam eu şi simţeam despre Tania, cum aş vedea-o eu pe scenă, dar şi cum este ea.

Tania: Nici nu bănuieşte Lia că unele lucruri sunt atât de ale mele încât m-am mirat şi eu cât de personal mă ating. Prin acest spectacol mă simt o actriţă împlinită profesional. Am făcut multe roluri frumoase, şi principale, şi mai puţin… principale, dar acum simt că am realizat ceva ce îmi lipsea.

Lia, tu eşti şi actriţă, şi dramaturg, şi, uneori, chiar regizor al pieselor tale. Când scrii un rol, ca acum, pentru o anumită actriţă, cum se manifestă actriţa din tine? 

Lia: Eu scriu cu voce tare, dacă asta mă întebi. Râd, plâng, am tot felul de reacţii în timp ce scriu. De aceea nici nu am dat-o niciodată în bară până acum, pentru că mă consider exact media. Adică publicul. Şi exact momentele unde eu reacţionez, acelea sunt şi momentele la care reacţionează publicul. Unde plâng eu acasă, plânge şi lumea în sală.

Ai scris un rol pentru Tania, ai putea vedea, peste un timp, pe altcineva făcând un spectacol din acest text?

Lia: Absolut nu. Mă gândesc cine ar putea... şi ştiu câteva actriţe care ar avea capacitatea s-o facă, dar Rusia asta a Taniei nu ar ieşi din nimeni pentru că la ea este organică. La oricare altă actriţă, ar fi o compoziţie.

Eviţi să-ţi publici textele. Câteva au mai apărut în volum... dar majoritatea nu. De ce?

Lia: Nu le văd publicate pentru că, pentru mine, teatrul este ceva de văzut, nu de citit. Dacă unii vor dori piesele mele şi vor fi persoane cărora să li se „cuvină”, le vor primi. Dar oamenii, care nu sunt din meserie, trebuie să vadă, nu să citească. Dacă aş scrie o piesă pentru a fi tipărită, totul ar suna altfel. Eu când scriu, văd un actor jucând, îl aud, îi văd gesturile.

Tania, ai dedicat acest spectacol mamei tale....

Tania: Am o relaţie specială cu mama. Ea m-a făcut, şi ştiu ce înseamnă asta, fiind şi eu mamă acum. Ea este singurul om faţă de care mi-am permis să fiu în toate felurile. E singurul om cu care m-am certat enorm şi crunt. De multe ori, am avut senzaţia că are ceva cu mine. Poate că, uneori, şi ea a crezut la fel despre mine. Prin acest spectacol vreau să îi spun cât de mult înseamnă ea în viaţa mea. Vreau să împart acest spectacol, atât de special pentru mine, cu ea…

Galerie foto:

• 
•