Cu canapeaua pe autostradă

Undeva între comic şi dramatic, stă un spectacol lipsit de pretenţii, artificii regizorale sau acţiune propriu-zisă. În mod normal, l-aş cataloga din start ca pe o pierdere de timp şi nervi. Datorită interpreţilor însă, premisele nu foarte încurajatoare se transformă într-o demonstraţie neaşteptată de performanţă actoricească.

Simona Pop şi Laura Creţ sunt pline de naturaleţe şi chiar ludice, însă performanţa vine din partea lui Alexandru Papadopol şi a lui Octavian Strunilă. Trebuie să recunosc scepticismul cu care am întâmpinat ipostaza lor de actori de teatru – poate şi de aici surpriza: doi actori maturi, cu un parcurs scenic rotund, farmec, talent şi gând coerent. Doar datorită lor, cele 90 de minute ale spectacolului alcătuit din patru dialoguri destul de sărace la capitolul material dramatic a meritat aplauzele destul de entuziaste ale sălii.

Textul a fost ales pentru a-i favoriza pe actori – asta pot înţelege. Dar riscul este asumat. Chiar dacă nu cred în convenţia împinsă la extrem şi nu pot să înţeleg nici măcar teatral gestul de a merge în picioare prin ceea ce se vrea a fi interiorul unei maşini, chiar dacă nu pot să mă împac cu lumina orbitoare care chinuieşte sala înainte de fiecare dialog în parte, chiar dacă există posibilitatea ca pe parcurs să nu îmi placă poveştile, cu minusurile de rigoare, nu pot să nu apreciez  saltul calitativ pe care îl fac actorii. Autobahn de Neil LaBute, un text supra-apreciat şi des utilizat, în regia subtilă şi cuminte a lui Mihai Brătilă, nu este decât un prilej de a te întâlni cu actorii. Iar dacă ei reuşesc să te convingă, îţi va şi plăcea.

Autobahn de Neil LaBute, regia Mihai Brătilă, cu Simona Pop, Laura Creţ, Alexandru Papadopol, Octavian Strunilă, Teatrul de Comedie, Sala Studio,