Accidente înspăimântătoare pe terenul de joacă

Nu este o metaforă ceea ce spun acum, ci concluzia dramaturgului american Rajiv Joseph – noua voce captivantă a teatrului american, premiat cu NEA Award, Whiting Writers Award şi finalist la Pulitzer în 2009 (cum aflăm din flyerul spectacolului). Accidente înspăimântătoare pe terenul de joacă este o piesă de un „romantism negru”, care îmbracă forma dramaturgică a unei comedii, doar în aparenţă, pentru ca accentele să fie dintre cele mai dramatice, într-o poveste de dragoste desfăşurată pe durata a treizeci de ani, un joc de-a şoarecele şi pisica, naiv şi sincer, copilăros şi visceral, a cărui miză este ratarea sau împlinirea iubirii. Lucrurile importante nu trebuie lăsate pe mâna copiilor, cam aşa sună mesajul acestui spectacol.

Doug şi Kayleen se întâlnesc prima dată la opt ani, într-un salon de spital, răniţi în urma unor accidente de joacă. Ea este o fetiţă curajoasă, el – un pasionat al jocurilor periculoase care, odată cu trecerea timpului, devin „înspăimântătoare”. Ochi învineţiţi, picioare fracturate, dinţi zburaţi, un baston, starea de comă, scaunul cu rotile sunt motivele care îi va aduce întotdeauna împreună. Ea pare să fie prezenţa care îl vindecă, iar el, absenţa care îi dă ei un sens. Acela de a-l aştepta. O poveste atât de imposibilă, tocmai pentru că ar fi posibilă, născută din situaţii veridice, replici ca în viaţă şi personaje credibile, fotografiate de dramaturgul Rajiv Joseph la diferite vârste şi în aceeaşi postură.

Spectacolul semnat de regizorul Ryan Whinnem are decupajul unor fragmente cinematografice, trecerile de la un moment la altul sunt încadrate şi mascate în scene foarte clare, ajutate de scenografia lui Tudor Prodan (simplă şi sugestivă), iar ceea ce este cel mai important în raport cu publicul, e faptul că totul pare să se desfăşoare la timpul prezent. Simona Cuciurianu (Kayleen) şi Tudor Aaron Istodor (Doug) găsesc mijloace convingătoare şi atunci când trăiesc povestea copiilor din salonul de spital, şi a adolescenţilor încurcaţi de primul sărut (venit pe o stare de vomă), şi a adulţilor care conştientizează nevoia de celălalt. Trecerile sunt făcute fără efort, evitându-se compoziţii exagerate, ci mizând mai degrabă pe umorul şi adevărul poveştii, pe emoţie.

Galerie foto:

• 
•