Expoziţia „Călătoria lui Ţăndărică” sărbătoreşte 70 de ani de teatru de animaţie
Expoziţia ”Călătoria lui Ţăndărică”, care cuprinde circa 75 de păpuşi-actori, marchează şapte decenii de existenţă a Teatrului de Animaţie Ţăndărică din Bucureşti şi este deschisă în cadrul Muzeului Municipiului Bucureşti, până la data de 20 septembrie.
EXpoziţia care face o incursiune în spectacolele montate pe scena teatrului în cele şapte decenii de existenţă se adresează atât copiilor, cât și tuturor celor pasionaţi de cultură, istorie şi teatru.
„Noi, Țăndărică, avem un principiu: mergem acolo unde este publicul nostru. Așa că povestim Călătoria lui Țăndărică printr-o expoziție itinerantă prezentă timp de 6 săptămâni la București. Aici, păpușile sunt atent alese dintr-o istorie de 70 de ani a teatrului și marchează principalele repere în evoluţia teatrului de animație din România, rememorând atât artiştii, cât şi personajele ce au consacrat această artă teatrală aparte“, spune Călin Mocanu, directorul Teatrului Țăndărică.
Teatrul de păpuși este cel mai vechi gen de spectacol de pe teritoriul României. La început, reprezentațiile erau inspirate din Comedia dell'Arte, cu personaje și evenimente adaptate la specificul național.
Mai târziu - în toamna lui 1945 - s-a înființat Teatrul de Păpuși, sub conducerea actriței Lucia Calomeri, alături de alți artiști ai vremii. Împreună au ridicat primul spectacol, „Țăndărică pe mările Sudului”.
Astăzi, în România, teatrul de animație este axat pe două mari coordonate: teatrul ca artă şi teatrul ca educație. Dacă rolul educativ este îndeplinit de conţinutul repertorial, implicit de text, componenta estetică este asigurată de către scenograf și scenografie, împreună cu regizorul şi actorul devenit personaj.
„Copilul își formează o cultură cu foarte multe imagini, gândește în imagini, se joacă cu imaginile, memorează vizual. Aud mereu sintagma 'copiii de azi nu mai citesc'. Nu e chiar așa. Ei își iau informațiile altfel decât noi, trebuie să îi încurajăm să lucreze cu noua tehnologie, cu noile lor cărți, gadget-urile. Este esențial să ținem mereu cont de ei. Vrem să vină spre noi, așadar trebuie să avem grijă să nu îi plictisim, să nu îi 'culturalizăm' forțat! Să vină la teatru ca la joacă, cu căutare, cu prietenie, cu fericire și chiar cu obrăznicie, dacă vreți. Să le asigurăm un loc în care ei să fie... Liberi”, a adăugat Călin Mocanu.