Ziua Morţilor în Mexic – expoziţie la MŢR
Joi, 1 noiembrie, de la ora 17:00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, are loc vernisajul expoziţiei Ziua Morţilor în Mexic, deschisă de Ambasada Mexicului în România.
Ziua Morţilor este o sărbătoare mexicană de origine prehispanică, care cinsteşte memoria celor dispăruţi. Originile acestei sărbători sunt anterioare sosirii europenilor în Mexic.
Festivităţile, conduse de zeiţa Mictecacihuatl, „Doamna Morţii”, soţia lui Mictlantecuhtli, Domnul tărâmului morţii, aveau loc în a noua lună din calendarul solar mexican, la începutul lunii august, şi dura 30 de zile.
Pentru vechile civilizaţii mexicane, Moartea nu cunoştea conotaţiile morale europene, nu există infern sau paradis, nu există recompensă sau penitenţă a sufletelor.
Pentru a sărbători Ziua Morţilor, se creează, în camera cea mai importantă a casei, un altar în onoarea morţilor familiei. Această tradiţie are la bază credinţa că sufletele morţilor se întorc în lumea celor vii pentru a trăi alături de familiile lor timp de două zile. Pentru a ridica un altar se folosesc o masă şi cutii de lemn sau carton, având de obicei de la 3 la 7 niveluri, reprezentând straturile existenţei după tradiţia catolică.
În expoziție va fi realizat un astfel de altar în amintirea scriitorului mexican Carlos Fuentes şi a etnomuzicologului român Constantin Brăiloiu.
Expoziția va putea fi vizitată până pe 11 noiembrie 2012, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00.