[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
publicat la: 21/02/2012
Ultima transhumanţă – expoziţie de fotografie la MŢR

Ultima transhumanţă – expoziţie de fotografie la MŢR

În perioada 23 februarie-18 martie 2012, Muzeul Naţional al Ţăranului Român va găzdui expoziţia de fotografie „Ultima transhumanţă”, de Dragoş Lumpan.

Documentarul vizual reprezintă rezultatul unui proiect artistic, etnografic şi sociologic ce a durat 5 ani şi însumează călătorii de peste 40.000 de kilometri în 6 ţări: România, Albania, Grecia, Italia, Marea Britanie şi Turcia.

Vernisajul va avea loc joi, 23 februarie, ora 18:00, la Sala Oaspeţi.


“Am început acest proiect din curiozitate. Mergând cu trenul sau cu maşina am văzut pe câmp oi, lângă oi e câte un cioban. Şi am fost curios să aflu câte ceva despre ciobani. Unde dorm, ce mânâncă, ce fac toată ziua, tot anul. Trăiesc într-o altă lume, iar pe parcursul acestui studiu am descoperit tocmai dispariţia transhumanţei”, a spus Dragoş Lumpan.

Volumul de materiale adunate este însemnat: 100.000 de fotografii, 70 de ore de material filmat şi 100 de ore de înregistrări audio.

 
„După ce am umblat 5 ani şi am mers în 6 ţări – suficient cât să înconjor Pământul – am aflat un lucru care tot timpul a fost şi este aici: noi, în România, avem oameni frumoşi, locuri frumoase, animale frumoase. Nu ne rămâne decât să observăm această frumuseţe şi să ne bucurăm de ea”, a mai spus autorul.

Program de vizitare: până pe 18 martie, de marţi până duminică, 10:00-18:00.