[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
publicat la: 15/02/2017
Trei lucruri pe care nu le știați despre The Temper Trap

Trei lucruri pe care nu le știați despre The Temper Trap

Trupa The Temper Trap, unul dintre cel mai bune produse muzicale ale Australiei, se pregătește pentru concertul de la București, de săptămâna viitoare. Dougy Mandagi, Jonathon Aherne, Toby Dundas și Joseph Greer fac sold-out după sold-out: showurile din Porto și Paris se desfășoară cu casa închisă.

Trei lucruri pe care nu le știați despre The Temper Trap:

 

·         Piesa Sweet Disposition”, cel mai cunoscut hit al lor, a făcut atâtea valuri încât a fost inclusă pe coloana sonoră a filmelor 500 Days of Summer, Big Brother, The Good Wife și Skins, și în peste 25 de spoturi publicitare. Deși un produs australian, piesa a avut, surprinzător, cel mai mare succes în UK și Irlanda. Solistul Dougy Mandagi spune nu e nici pe departe piesa sa preferată de pe album. 

 

·         Taylor Swift le-a cerut versurile de „Sweet Disposition” scrise de mână, ca să-i dovedească negru pe alb prietenului său de-atunci, Harry Styles de la One Direction că și le-a tatuat greșit pe mână. Taylor a câștigat.

 

·         Au reputația de “trupă creștină”. În vreme ce basistul Jonathon Aherne e foarte deschis în legătură cu religia sa, Mandagi recunoaște că e într-o continua dezbatere interioară vizavi de afirmarea publică a credinței sale. "N-am să mint, m-am gândit adesea să mă auto-cenzurez” recunoaște el, când vine vorba de notele de subsol ale albumului Thick as Thieves. Lumea e foarte cinică față de oricine are o anumită credință. Unii dintre prietenii mei foarte buni nu numai că sunt atei, ci devin cu adevărat agresivi în discuții pe marginea Bibliei. Feed-ul de Facebook este plin de reacții similare. După 32 de luni petrecute în studio, albumul a ieșit finalmente pe piață menționând doar mulțumirile lui Mandagi către toate spiritele înconjurătoare, Alpha și Omega prin care trăiesc și creez.”

 

The Temper Trap are peste un milion de albume vândute și a cântat în deschiderea turneelor Coldplay și Rolling Stones, trupa fiind prezentă și la legendarul Glastonbury, poate cel mai important festival european. Formația a fost înființată în 2005, în Melbourne, de către solistul Dougy Mandagi, Jonathon Aherne (bas), Toby Dundas (tobe) și Joseph Greer (clape și chitară). A cunoscut succesul rapid, iar în 2008 trupa s-a stabilit în Regatul Unit, pentru a fi prezentă pe cea mai importantă piață de muzică la nivel mondial.

 

Biletele sunt disponibile la prețul de 140 lei (Acces General) sau 210 lei (VIP) în rețele eventim.ro și iabilet.ro.