Surprize de Ziua Copilului la Librăria Bastilia

Cu ocazia Zilei Copilului, la Librăria Bastilia vor fi organizate mai multe evenimente dedicate acestora.
Vineri şi sâmbătă, pe 1 şi 2 iunie, copiii vor fi librari pentru o zi. Ei vor fi prezenţi în librărie şi vor oferi sfaturi cu privire la cărţi. “Să fii librar e un dar, ca un Moş Crăciun care dă cadouri copiilor”, spune Ilinca Nuţă, un elev din clasa a II-a.
Pe 2 iunie, de la ora 11:30, în podul librăriei, copiii vor fi învăţaţi să cânte la numeroase instrumente muzicale tradiţionale mai puţin întâlnite: instrumente de percuţie, saz – un tip de mandolină orientală, psalterium – harpă în miniatură şi multe altele. Realizator: George Turliu, intrare 15 lei, destinat copiilor cu vârsta între 6 şi 10 ani.
Abalone, competiţia copiilor rapizi, isteţi şi îndemânatici se va desfăşura în Al 9-lea cer, intrare liberă, pentru copii de 7-13 ani.
Uninvented Theatre pune în scenă cu păpuşi de tip muppets povestea lui Jester, eroul vesel care trece prin numeroase aventuri pentru a-şi face mereu noi prieteni. Preţ: 13 lei.
Călătorie în oraşul bomboanelor – atelier de storytelling şi proiecţii foto, cu Daniela Mişcov şi Voicu Hetel. Preţ: 25 lei, destinat copiilor între 3 şi 5 ani.