Superstarul muzicii grecești, în concert la București, de Ziua Femeii. Nikos Vertis, Live la Sala Palatului
Nikos Vertis, cel mai popular artist al Greciei, revine în România cu un concert live de excepție, care va avea loc pe 16 martie, de la ora 20.00, la Sala Palatului din Capitală.
Nikos Vertis a pregătit un show spectaculos, special pentru toate femeile, cu piese noi de exceptie, construit cu dragoste și pasiune, dar mai ales cu respect pentru fanii din România, care și-au manifestat intens dorința de a-l revedea pe celebrul artist grec.
“Tot ce îmi doresc este ca muzica mea să atingă cât mai multe suflete și să bucure cât mai mulți oameni. Pentru mine, satisfacția publicului reprezintă succesul. Le mulțumesc tuturor românilor care iubesc muzica mea și îi asigur că dragostea lor mă onorează și mă obligă. Vă aștept pe toți pe 16 martie, la Sala Palatului, să cântăm, să dansăm, să trăim împreună momente de neuitat.” – Nikos Vertis.
Interpret, compozitor, textier, Nikos Vertis este la ora actuală cel mai popular artist al Greciei, având totodată o carieră internațională de succes în Australia, America de Nord, Europa sau Israel. Parcursul lui Nikos Vertis în lumea muzicii a început spectaculos, primul său album, din 2003, obținând titlul de Debutul Anului și Discul de Platină pentru primul single. Nikos Vertis a devenit una dintre cele mai bune voci ale Greciei, iar albumele sale au continuat să obțină Discuri de Platină și de Aur. Laïka, stilul muzical abordat de Nikos Vertis este o îmbinare de muzică tradițională grecească cu pop și dance. Vocea specială a lui Vertis și emoția pe care o transmite asigură succesul tuturor concertelor live pe care le susține. Nikos Vertis este recunoscut ca cel mai popular artist, cu un respect deosebit pentru public.
Concertul Nikos Vertis Live la Sala Palatului va cuprinde cele mai apreciate piese din repertoriul artistului. Nikos Vertis va fi acompaniat de propria orchestră de muzicieni și va prezenta un show la cele mai înalte standarde.
Primii 500 de spectatori care vor cumpara bilete la categoria VIP vor primi cate un martisor cu poza artistului. Biletele se gasesc la casa de bilete a Salii Palatului si online pe bilete.ro, vandbilete.ro, eventim.ro, iabilet.ro, myticket.ro, entertix.ro.
Biletele se achizitioneaza numai din punctele mai sus mentionate care sunt recomandate de catre societatea organizatoare pentru a se evita cumpararea unor falsuri, si nu de pe site-uri precum olx.ro, lajumate.ro, okazii.ro etc. In cazul in care, totusi, s-au achizitionat biletele si din alte puncte decat cele agreate, va rugam insistent sa sunati la numerele de telefon de mai jos pentru a verifica autenticitatea lor inainte de ziua spectacolului.
Info : 0722 408 143, 0745 171 770, 0747 057 222.