[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
publicat la: 13/06/2017

Smiley lanseaza „Sa-mi fie vara” – un imn al vietii fara griji

Smiley lanseaza „Sa-mi fie vara” – un imn al vietii fara griji

In cadrul proiectului #Smiley10, un maraton de lansari, inovatii si confesiuni muzicale pe parcursul unui an intreg, Smiley lanseaza „Sa-mi fie vara” – un imn al vietii fara griji.

10 iunie, in anul 10 din cariera sa solo, Smiley lanseaza cea de-a patra piesa noua cu videoclip din maratonul de 10 confesiuni muzicale pe care si-a propus sa le faca in cadrul proiectului aniversar #Smiley10. “Sa-mi fie vara”, noul single al artistului, produs de HaHaHa Production, este un imn al vietii, al bucuriei de a trai asa cum oricine isi doreste si poate fi ascultat aici https://youtu.be/uuGQI9f0bCM.

“Eu cred in libertatea absoluta, visez la oameni liberi si fericiti. Cam asta am vrut sa spun in piesa, ca depinde de noi cum ne facem viata si ce alegem de fiecare data sa vedem din ea. Eu am ales cea mai buna varianta, sa cant viata in  cele mai frumoase note”, explica artistul.

In videoclipul piesei, Smiley face un tur in imagini al celei mai frumoase zile petrecuta cu prietenii si echipa de la HaHaHa Production.“Asa mi-ar placea sa arate fiecare zi din viata mea si a voastra, sa traim frumos cu oamenii pe care ni-i dorim langa noi. A fost o zi cu veselie maxima, o zi-petrecere cu oamenii mei dragi, in care nici macar nu am simtit ca suntem la filmarea unui videoclip.”

Sore, Cabron, Doc, Sere, Silviu Pasca sunt doar cativa dintre protagonistii videoclipului filmat de Iulian Moga in Paradisul Verde din Corbeanca si care poate fi vazut aici https://youtu.be/uuGQI9f0bCM.

Alaturi de concertul aniversar sustinut acum o saptamana la Arenele Romane, proiectul #Smiley10 este o confesiune muzicala multimedia, derulata pe tot parcursul anului si cuprinde lansari de melodii si videoclipuri, un nou album, dar si o linie dedicata de articole de merchandising disponibila in ha!store (https://hastore.ro/shop/fanstore/smiley/). Totodata, Smiley este si primul artist roman care are o colectie de gif-uri pe versurile lui intr-o aplicatie de mobil (smiley.stickchat.io) si este si personaj principal in jocul pe calculator “Domnu’ Smiley, sari un pic” care se poate juca online pe http://smiley.ro/joc/.

 

Smiley (Andrei Tiberiu Maria) este unul dintre cei mai influenti artisti, compozitori si producatori muzicali din Romania, cu o cariera de peste 10 ani. A inceput ca membru in trupa Simplu, iar din 2008 si-a continuat cariera solo. Piesele scrise si lansate de el au fost premiate de-a lungul anilor de industria muzicala din Romania: „In lipsa mea” - Cel mai bun cantec, „Plec pe Marte” - Cel mai bun album Dance, „Dream Girl” - Nr. 1 in clasamentele muzicale din Romania timp de 15 saptamani.

 

Smiley este si fondatorul casei de productie HaHaHa Production, devenita in ultimii 6 ani unul dintre cele mai importante label-uri din Romania. Astazi, cel putin 25 % din Top 100 cele mai populare piese romanesti poarta semnatura HaHaHa Production.

 

Smiley este si prezentator al celui mai popular format de televiziune, „Romanii au talent” si unul dintre antrenorii emisiunii „Vocea Romaniei”, difuzata de Pro Tv. Comunitatea lui Smiley aduna peste 3 milioane de fani pe Facebook, 792000 pe Instagram si 805 000 de followers pe Twitter.

 

Mai multe informatii pe: www.smiley.ro, www.smiley10.ro, www.facebook.com/smileyonline/, www.instagram.com/smiley_omul/, twitter.com/smiley_omul(@smiley_omul), www.hahahaproduction.com