[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
Patricia Marinescu publicat la: 1/02/2012

Sighişoara Blues Festival

Sighişoara Blues Festival

Ediţia a opta a Sighişoara Blues Festival stă sub semnul muzicii de pe continentul nord-american. Cap de afiş, Johnny Winter.

Americanul vine cu noul Roots, prima apariţie discografică a sa din ultimii şapte ani.Festivalul va fi deschis de Samuel James. Solo acustic. Ascultându-l pentru prima dată, timp de câteva ore, am dat dreptate caracterizării proprii: personalitate muzicală puternică, influenţată de Bill Withers, Tom Waits, James Brown, Leo Kottke şi P.T. Barnum.

Este, încă o dată, incredibil cum o voce şi o chitară acustică te pot ţine în priză, neştiind nicio clipă ce poate urma. A doua seară este dedicată doamnelor. Tânăra Samantha Fish (foto), această proaspătă Runaway a bluesului american, s-a numărat printre cele mai bune debuturi ale anului 2011.

A pornit în turneu european, la doar 22 de ani, şi pariez că va face tot posibilul să demonstreze ce înseamnă Girl With Guitar. Multi-culturala Shakura S'Aida (Canada) rămâne fidelă aceluiaşi brown-sugar blues. În ultima seară, îi vedem pe maestral slide guitar Bob Brozman – etnomuzicolog performer, producător şi autor, iar Corey Harris & Rasta Blues încheie festivalul.

Ca în fiecare an, în afara concertelor, ne vom delecta cu o serie de jam session-uri, care au loc în crama hotelului Sighişoara.


Sighişoara Blues Festival

23-25 februarie, ora 19:30, Sala de spectacole „Mihai Eminescu” din Sighişoara.
Preț bilete: 100 lei/seară