Seară Metal Under Moonlight la Ageless Club

Clubul Ageless va găzdui în zilele următoare un spectacol de stand-up comedy şi un concert Aeon Blank, iar fanii muzicii rock sunt aşteptaţi sâmbătă la evenimentul Metal Under Moonlight.
Joi, 15 martie, de la ora 21:30, va avea loc un spectacol de stand-up comedy cu CPC, trupă formată din Cătălin şi Priză. „Ne-am adunat aceşti doi oameni din cauza dragostei noastre enorme pentru stand-up comedy şi, implicit, pentru facerea lumii...să râdă, bineînţeles. Am crescut în circuitul de Open Mic din Bucureşti, în deschiderea aproape tuturor stand-up-erilor cunoscuţi din Bucureşti. Acum este momentul să părăsim cuiburile copilăriei şi să ne îmbarcăm în drumul iniţiatic al maturizării artistice”, au spus CPC.
Aeon Blank va concerta la vineri, 16 martie, de la ora 21:30. „Suntem o trupă de rock alternativ cu multe influenţe, de la dark wave la gothic şi metal. Ne-am înfiinţat anul trecut, am debutat la Radio Guerrilla cu piesa Of Gravity And Passion, cu care am ajuns pe locul 2”, spun aceştia.
Ageless Club organizează pe 17 martie, de la ora 20:30, o seară Metal Under Moonlight, o ediţie sută la sută de metal extrem underground. Vor susţine concerte trupele Syn Ze Sase Tri (atmospheric black metal / Timişoara), Ka Gaia An (folk metal / Bucureşti) şi An Theos (folk metal / Bucureşti). Preţ bilet: 20 de lei (acestea se achiziţionează numai în seara concertului, la club).
Ageless Club – Calea Şervan Vodă nr. 213. Rezervări: 0726.811.636 (contact@ageless.ro).