Seară de jazz la Teatrul Arca
Miercuri, 5 septembrie, de la ora 20:30, pe terasa Clubului La Scena va avea loc o seară de jazz cu Viorica Pintilie, Ciprian Pop şi Dan Nicolau.
Viorica Pintilie este un nume nou în peisajul jazz-ului românesc, fiind inspirată de Dinah Washington, Erykah Badu, Ella Fitzgerald şi compoziţiile Gershwin. Consideră că jazz-ul este singurul stil care îi permiste să improvizeze cu piesele pe care le interpretează şi să le cânte de fiecare dată altfel, în funcţie de starea de moment, de felul în care improvizează instrumentiştii sau de feedback-ul publicului.
Ciprian Pop este chitarist şi a concerta alături de Sorin Romanescu, Luiza Zan, Vlad Popescu, Cristi Soleanu sau Mircea Tiberian.
Trompetistul Dan Nicolau, invitat în concert, este unul dintre fondatorii formaţiei “Jazz Challenge”.
Preţul unui bilet: 15 lei. Rezervări: 0727.795.380 sau teatrularca@gmail.com.
Sâmbătă, 8 septembrie, de la ora 20:00, va avea loc spectacolul „Simply Marilyn” cu Ionela Nedelea. Este un „one woman show” care vorbeşte despre Marilyn Monroe aşa cum nu a văzut-o publicul, însă aşa cum a cunoscut-o Arthur Miller, soţul ei, şi a descris-o într-una dintre piesele sale.
Preţ bilet: 20 de lei.