Scriitorul chinez Mo Yan a câştigat Premiul Nobel pentru literatură
Autorul chinez Mo Yan a câştigat, joi, Premiul Nobel pentru literatură, eveniment care a provocat întreruperea programului obişnuit al televiziunii de stat, lucru rar întâmplat.
Comitetul Nobel a motivat că Mo Yan a meritat premiul datorită “realismului halucinatoriu prin care îmbină poveştile, istoria şi prezentul”.
Mo Yan este de fapt pseudonimul sub care scrie Guan Muoye. El este unul dintre “cei mai pirataţi autori chinezi ai tuturor timpurilor”. Printre cele mai cunoscute volume ale sale se numără “Cântecele usturoiului din Paradis”, “Sorgul roşu” sau “Sâni bogaţi şi fese mari”.
Scriitorul s-a născut în 1955, într-o familie de fermieri din provincia Shandong. El şi-a ales pseudonimul în timp ce scria primul roman, traducerea acestuia fiind “nu vorbi”, pentru a-i aduce aminte să nu-şi dezvăluie identitatea, deoarece a scris în timp ce era în armată.
Prima carte importantă a lui a fost cea din 1987, Sorgul Roşu. Acţiunea are loc într-un sat în care locuitorii încearcă să reziste în timpul războiului cu Japonia. Romanul a fost şi ecranizat, iar pelicula a câştigat marele premiu la Festivalul Internaţional de Film din Berlin (1988).
Autorii europeni au câştigat 4 din ultimele 5 premii pentru literatură, ultimul câştigător fiind poetul suedez Tomas Transtromer. Câştigătorul fiecărui Premiu Nobel primeşte şi aproximativ 1,2 milioane de dolari.