[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
publicat la: 4/04/2012
Sărbătoarea Floriilor transformă parcul Grădina Icoanei în Grădina cu Artişti

Sărbătoarea Floriilor transformă parcul Grădina Icoanei în Grădina cu Artişti

Între 6 şi 8 aprilie, în parcul Grădina Icoanei se deschide Grădina cu Artişti, pentru toţi iubitorii de artă şi de animale mici.

Evenimentul, care se află la cea de-a şasea ediţie, se va desfăşura între orele 11:00 şi 20:00 şi cuprinde o serie de ateliere de creaţie artistică (atelier de încondeiere ouă, pictură, modelarea ceramicii, fotografie, creaţie tutu-uri, atelier de reciclare creativă a deşeurilor) şi o expoziţie cu vânzare de bijuteii, haine şi accesorii “hand-made”.

Grădina cu Artişti se va anima în weekend-ul Floriilor şi prin alte activităţi amuzante, relaxante sau spectaculoase: jonglerii cu foc, dansuri latino, irlandeze, jazz dance şi concerte de muzică folk, indie şi percuţie.

La eveniment vor fi prezenţi artizani diverşi, de la artiştii care deţin la perfecţie tehnicile încondeierii ouălelor la cei care practică quilling-ul (arta de rulare a hârtiei prin care se obţin diverse obiecte decorative).

Printre noutăţile acestei ediţii se numără slackining-ul, sportul care presupune mersul pe o coardă legată între două puncte fixe.

De Florii, Grădina cu Artişti îşi deschide poţile pentru seri dansante. Vineri, 6 aprilie şi duminică, 8 aprilie, după ora 15:00, amatorii de dansuri latino vor învăţa de la dansatorii profesionişti ai şcolii Salsa Veneno.

Sâmbătă, 7 aprilie, Atelier Pas Boutique va da gratuit lecţii de jazz-dance, un stil care a luat naştere la începutul secolului XX în SUA. Din programul de dans nu vor lipsi dansurile irlandeze.

Între 6 şi 8 aprilie, Grădina Icoanei va face loc şi unei zone de adopţii câini şi pisici. Asociaţiile Robi şi Red Panda vor amenaja această zonă în care copiii şi părinţii sunt invitaţi să adopte un animal.

Intrarea la evenimentul Grădina cu Artişti este liberă.