[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
publicat la: 16/05/2012
Lector : Daniela Andreescu, Dată începere: 5 iunie; ora curs: 18.30, Cost : 300 ron, cost studenţi: 250 ron, Locul desfăşurării: str. Caimatei 20, et. 3., Înscriere la : contact@victoriei.ro

Şapte paşi pe calea cunoaşterii de sine, atelier la Fundaţia Calea Victoriei

Şapte paşi pe calea cunoaşterii de sine, atelier la Fundaţia Calea Victoriei

Fundaţia Calea Victoriei organizează din 5 iunie, ora 18:30, atelierul „Şapte Paşi pe Calea Cunoaşterii de Sine”, susţinut de lectorul Daniela Andreescu.

Pe parcursul celor şapte întâlniri, participanţii vor afla despre repere fundamentale care îi pot ajuta în explorarea lumii interioare; vor putea experimenta câteva metode de lucru cu sine care să-i ajute să se asculte şi înţeleagă mai bine; vor avea prilejul să vadă ce amenajări în peisajul interior doresc să facă pentru a dobândi mai multă energie pentru viaţă.

 

Se va ajunge într-un punct în care vom putea alege, fiecare pentru el însuşi, cum va avansa către o viaţă mai armonioasă, mai împlinită şi senină. Pentru a parcurge acest drum nu este necesară o pregătire specială sau cunpştinţe deosebite, ci doar bună-voinţă, de deschidere şi încredere în potenţialul propriei fiinţe.

Etape:

Atelier 1: Cunoaşterea de sine. Ce înseamnă pentru mine „să mă cunosc”?
În ce fel m-ar ajuta să am mai multă energie pentru viaţă?

Atelier 2: De la...”Aşa sunt eu!” la ... „Cine sunt de fapt?”

Atelier 3: Cum să-mi gestionez mai bine trăirile, pentru a avea o bună relaţie cu mine însumi şi cu ceilalţi?

Atelier 4: Dinamicile relaţionale şi comunicarea interpersonală.

Atelier 5: Cum îmi ascult nevoile şi dorinţele pentru a putea alege?

Atelier 6: Cum îmi dezvolt potenţialul şi ce vreau să obţin?

Atelier 7: Drumul vieţii, de la „cine sunt” la „cine vreau să devin”.