Recital de pian José Luis Nieto la Ateneul Român
Institutul Cervantes din Bucureşti vă invită să luaţi parte la recitalul de pian susţinut de José Luis Nieto la Sala mare a Ateneului pe 3 decembrie începând cu ora 19:00.
Creează orchestra de cameră Sinfonietta din Moscova a cărei activitate debutează în 2006 cu un prim concert la Muzeul Puskin. Orchestra - fondată şi condusă de José Luis Nieto - are ca membri muzicieni formaţi la Conservatorul Ceaikovski cu un înalt nivel artistic.
A concertat ca solist alături de Orchestra Camerata Baltica sub bagheta dirijorului Anton Sharoev, Orchestra de Virtuozi ai Conservatorului Ceaikovski, colaborând cu muzicieni precum Alexei Utkin sau Elena Obratszova. A realizat trei turnee în Statele Unite ale Americii concertând la Chicago, Los Angeles, San José, New York, Albuquerque etc.
În Europa a dat recitaluri în săli precum sala Academiei Regale Spaniole la Roma, Auditorio Conde Duque de Madrid, Instituto Bildnerisches Denken la Grenzach-Wyhlen (Germania), Gran Auditorio la Lisabona, Sala Auditorio Nacional de Madrid. A oferit peste 40 de concerte si master class în America Latina, menţionăm între ele pe cele mai importante, respectiv colaborările cu Orchestra Simfonică din Antofagasta şi Orchestra Simfonică din Chile în Sala Gran Teatro de Oriente din capitala chiliană.
În cariera de solist a înregistrat opt CD-uri atât in Spania, cât şi în Rusia. Anul 2011 îl găseşte concertând în oraşe ca Sankt Petersburg, Kaliningrad, Moscova, Budapesta, Napoli, Roma, Vigo, Tarragona, Gijón şi New York. Pentru 2012, va concerta la Tokio cu un repertoriu alcătuit din compoziţii ale lui Manuel de Falla.
Recital José Luis Nieto
Sala Mare a Ateneului Român din Bucureşti
3 decembrie 2011, ora 19:00