Programul Teatrului Evreiesc de Stat în perioada 27-29 septembrie
Teatrul Evreiesc programează două spectacole pentru săptămâna viitoare, „Ziua iertării” şi „Teibele şi demonul ei”.
Joi, 27 septembrie, ora 19:00 – Ziua iertării, un text după Hanna Azoulay-Hasfari, traducere de Ada-Maria Ichim. Regia: Alexandru Jitea. Distribuţie: Aneea Opriş, Raluca Aprodu, Mihaela Velicu, Denisa Dogaru.
Dispariţia mamei tocmai de Yom Kippur – când familiile se reunesc – le adună în casa părintească pe patru surori risipite de ani de zile. Ele nu mai ştiu prea bine tradiţiile sărbătorii şi oricum, cu trecerea timpului, îi pierd sensul. În schimb, vechile lor exasperări şi gelozii au rămas intacte, au îngheţat în timp şi ies la suprafaţă exploziv. Spectacolul are ca temă principală dragostea, în toate sensurile ei: dragostea pentru copii, dragostea pentru Dumnezu, dragostea pentru soţ..sau lipsa ei, pentru că dragostea este cea care îi desparte pe oameni, pentru ca mai apoi să-i reunească.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Sâmbătă, 29 septembrie, ora 19:00 – Teibele şi demonul ei, de Isaac Bashevis Singer, laureat al premiului Nobel pentru literatură, şi Eve Friedman. Regia: Szako K. Istvan. În distribuţie: Alexandra Fasola, Mircea Drîmbăreanu, Geni Brenda, Veaceslav Grosu.
O poveste tulburătoare despre conflictul dinte spiritualitate şi sexualitate, o poveste despre cruzimea convenţiilor şi puterea milei care în cele din urmă triumfă.
Relaţii şi rezervări la 0721.332.436.