Programe pentru familii cu copii mici în Muzeul Satului
Asociaţia De dragul artei lansează programe de educaţie creativă pentru familii cu copii de 2-6 ani în Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti.
În fiecare sfârşit de săptămână, copiii însoţiţi de părinţi vor fi invitaţi în muzeul în aer liber pentru a descoperi prin joc şi joacă gospodăriile. Sunt propuse două tipuri de activităţi într-un singur program care durează o oră: vizită interactivă în curtea unei gospodării şi un atelier creativ în care copiii vor folosi materiale naturale întâlnite în spaţiul satului tradiţional.
Programele se desfăşoară după următorul orar:
- sâmbată, 28 iulie, ora 10.00, familii cu copii de 2-3 ani
- duminică, 29 iulie, ora 10.00, familii cu copii de 3-4 ani
- sâmbată, 4 august, ora 10.00, familii cu copii de 4-6 ani
- duminică, 5 august, ora 10.00, familii cu copii de 2-3 ani
- sâmbată, 11 auust, ora 10.00, familii cu copii de 3-4 ani
- duminică, 12 august, ora 10.00, familii cu copii de 4-6 ani
Programările sunt obligatorii şi se fac numai în săptămâna programului la adresa programari@dedragulartei.ro (confirmarea înscrierii se va face printr-un email al organizatorilor) sau la telefonul: 0747.027.353.
Taxele de participare la program sunt următoarele: 40 lei/familie formată din doi membri, 50 lei/familie formată din trei membri, 60 lei/ familie formată din patru membri etc.