Primul festival de tradiţii şi meşteşuguri din Clejani
Voluntarii Petrom şi autorităţile locale au organizat prima ediţie a Festivalului de tradiţii şi meşteşuguri din comuna Clejani.
Festivalul a început sâmbătă, 1 septembrie, fiind readuse la viaţă tradiţii şi meşteşuguri clejănene, în cadrul unui eveniment cultural inedit.
Voluntarii au pictat diferite materiale pentru decorarea scenei, au creat un steag al comunei, au discutat cu cei care păstrează tradiţiile rrome şi i-au ajutat pe meşteşugari la confecţionarea diferitelor obiecte specifice.
Unul dintre cele mai importante momente a fost concertul susţinut de copiii şi seniorii din Clejani, selecţionaţi şi îndrumaţi de Damian Drăghici.
„Evenimentul este organizat prin implicarea voluntară a angajaţilor Petrom, dar şi a membrilor comunităţii din Clejani. Ne-am dorit să-i angrenăm pe toţi în activităţi comune şi să creăm astfel o punte de legătură, o platformă de dialog pentru acţiuni viitoare”, a spus Mona Nicolici, manager relaţii comunitare Petrom.