Piaţa de artă din România, vânzări de 14,6 milioane de euro
Piaţa de artă a ajuns să înregistreze, în 2012, vânzări de 14,6 milioane de euro, cu 20% mai mult faţă de anul precedent, iar cea mai importantă contribuţie au avut-o casele de licitaţii.
Artiştii de patrimoniu de importanţă naţională sunt cei mai căutaţi, deoarece o astfel de investiţie în artă este sigură şi nu îşi pierde valoarea în timp, potrivit Artmark. Întreaga piaţă de artă se poate ridica la 25 de milioane de euro anul trecut, dacă se adaugă şi subpiaţa vânzărilor private, neînregistrate în documente şi certificate de garanţie.
Artiştii care au înregistrat cele mai mari creşteri anul trecut au fost Nicolae Grigorescu (+58,61%) şi Nicolae Tonitza (+48,49%). Importante opere ale lui Grigorescu s-au încadrat între 100.000-200.000 de euro, iar picturile mici s-au vândut în jurul sumei de 50.000 de euro. Tonitza, care ocupa primul loc în 2011 (În iatac – 290.000 de euro), se menţine în jurul a 150.000-200.000 de euro (Trei fraţi – 170.000 de euro).
La mare căutare au fost şi clasicii şi moderniştii consacraţi ai picturii interbelice. Lucrările lui Gheorghe Petraşcu s-au vândut şi cu peste 50.000 de euro, iar Theodor Pallady a atins un maxim de 56.240 de euro, pentru pictura Dormind.
Creşteri au fost înregistrate şi în cazul altor lucrări. O operă de mici dimensiuni semnată Mişu Teişanu a pornit de la 250 de euro şi a fost adjudecată cu 10.000 de euro, în timp ce o sculptură de Bruno Zach a pornit de la 900 de euro şi a ajuns la 9.500 de euro.
Potrivit Indexului Pieţei Româneşti de Artă, Artmark a generat 79,7% din vânzările din piaţă, fiind urmată de Goldart (8,2%) şi Alis (7,7%).