Mircea Vulcănescu în arhivele securității @ MŢR
Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Editura Eikon vor lansa joi, 7 noiembrie, de la ora 18:00, volumul 5 din seria Nae Ionescu şi discipolii săi în arhiva Securităţii, volum dedicat lui Mircea Vulcănescu şi îngrijit de Dora Mezdrea.
Pe o carte poștală expediată din închisoarea de la Aiud în 1947 putem citi câteva gânduri care transmit ceva din frământarea sufletească și spirituală pe care a trăit-o Mircea Vulcănescu în închisoare. „Începutul a fost greu. Ca la judecata dintâi, când te înfățișezi gol dinaintea lui Dumnezeu, între îngeri și draci. A fost pe urmă un (alt) ceas greu. M-am temut de singurătate... Păream pierdut în fundul lumii și purtat pe o aripă. Am plâns, dar nu de necaz. Ci la gândul ce trist trebuie să fi fost Ghețemanii sau Golgota... Am rămas în sfârșit cu mine însumi... Am stat de vorbă cu mine despre evidență, despre mine, despre natură, despre Dumnezeu... M-am simțit tulburător de lucid; dar spăimântător de liber...”
„Nu vreau să vorbesc aici despre lipsa de disponibilitate, în general, a societăţii româneşti faţă de elitele sale exterminate. Ci vreau să mă adresez conştiinţelor pe care, nu mă îndoiesc, le avem încă, în justiţia românească. Şi aş vrea să întreb: nu s-a găsit nici una, dintre aceste conştiinţe, care să-şi asume, fără gândul nici unui profit personal, sarcina, înaltă şi dureroasă, în acelaşi timp, de a înlătura de pe fruntea acestui ins de elită al spiritualităţii româneşti formula: « Deţinutul criminal de război Vulcănescu Mircea? » Nu vă îngrijorează, nu vă cutremură această alăturare de cuvinte?” - Dora Mezdrea
Intrarea este liberă.