[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
publicat la: 15/10/2016

Mii de spectatori la primele concerte din Turneul Horia Brenciu. La cererea publicului, două spectacole la Sala Palatului

Mii de spectatori la primele concerte din Turneul Horia Brenciu. La cererea publicului, două spectacole la Sala Palatului

Horia Brenciu a început unul dintre cele mai ample turnee naționale din ultimii ani. Peste 4000 de spectatori au participat la primele concerte din turneu, care au avut loc la Piatra Neamț și Brașov, în Salile de Sport din respectivele orașe.

Turneul național Horia Brenciu & HB Orchestra continuă până la finalul lunii octombrie cu încă 9 concerte și se va încheia cu două spectacole la Sala Palatului din București.

Concertul programat pe 5 noiembrie la Sala Palatului s-a dovedit insuficient pentru a satisface cererea foarte mare bilete din partea fanilor. Astfel, artistul și organizatorii au programat încă un spectacol, pe 4 noiembrie, de la ora 20.00.

Turneul Horia Brenciu se desfășoară potrivit calendarului:

Luni, 17 octombrie – Sala Polivalentă - IAȘI 

Marți, 18 octombrie – Teatrul de Vară “Radu Beligan” - BACĂU

Miercuri, 19 octombrie – Sala Sporturilor “Dunărea”-  GALAȚI

Joi, 20 octombrie – Sala Sporturilor – CONSTANȚA

Luni, 24 octombrie – Teatrul de Stat - ORADEA

Marți, 25 octombrie – Sala Sporturilor “Traian” – RÂMNICU VÂLCEA

Vineri, 28 octombrie – Sala Polivalentă - CRAIOVA

Sâmbătă, 29 octombrie – Opera Națională Română – TIMIȘOARA

Duminică, 30 octombrie – Sala Polivalentă - CLUJ-NAPOCA

Vineri, 4 noiembrie – Sala Palatului – BUCUREȘTI

Sâmbătă, 5 noiembrie – Sala Palatului – BUCUREȘTI

Toate spectacolele din turneu încep la ora 19.30, iar cele de la Sala Palatului la ora 20.00. Accesul publicului se face cu o oră înainte de începerea evenimentului. Biletele se găsesc la casele de bilete ale sălilor de spectacole și online, pe vandbilete.ro, bilete.ro, bilet.ro, ticketnet.ro, iabilet.ro, eventim.ro.

Evenimentele sunt organizate de CIADO România și Asociația Culturală Dracula în cadrul Programului național cultural Artă contra Drog 2016. Scopul proiectului este de a informa publicul asupra riscului asociat consumului de droguri și de a oferi, în același timp, o alternativă de viață sănătoasă prin consumul de acte cultural-artistice.