[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
publicat la: 18/04/2013
Cluj-Napoca Peninsula, 18-21 iulie, Cluj-Napoca. Preț bilete/abonamente: 150, 180 și 210 lei, presale. La fața locului: 240 lei. Biletul pentru o singură zi: 50 lei

Marky Ramone’s Blitzkrieg şi Camo&Krooked, la Peninsula

Marky Ramone’s Blitzkrieg şi Camo&Krooked, la Peninsula

Trupa de punk americană Marky Ramone’s Blitzkrieg și duo-ul austriac de drum and bass Camo&Krooked vor concerta la Festivalul Peninsula, care se va desfăşura în perioada 18-21 iulie, la Cluj-Napoca.

Rock and Roll Hall of Fame va fi reprezentat, anul acesta, în România, prin Marky Ramone - fost toboşar al trupei cult The Ramones, considerată una din cele mai importante zece formații din lume. Trupa lui Marky se află într-un turneu mondial, aducând muzica inconfundabilă a The Ramones, care au marcat genul punk rock, încă de la înfiinţare, în 1974. „Tot timpul am fost de părere că piesele The Ramones sunt prea bune pentru a nu fi interpretate live”, spune Marky Ramone. Turneul actual exact asta urmăreşte: setlistul Marky Ramone’s Blitzkrieg include 32 de piese din repertoriul The Ramones, care se vor auzi la Peninsula în data de 20 iulie. 

Camo&Krooked a fost înfiinţat de doi austrieci în 2007, însă destul de rapid muzica lor a ajuns să aibă priză în Marea Britanie, ţara de baştină a drum and bass-ului. În 2010, la Drum and Bass Awards au primit titlul de Cel mai bun artist nou, iar un an mai târziu pe cel de Cel mai bun producător. Albumele lor – pe care s-a făcut simţită, tot mai mult, şi prezenţa dubstep-ului – , i-au făcut să fie apreciaţi şi de publicul larg, nu doar de iubitorii drum and bass-ului. Locul lor este printre cei mai buni, iar dovada o primiţi pe 19 iulie la Peninsula. Alături de austrieci va fi prezent pe scenă şi MC Youthstar, care a devenit cunoscut ca MC-ul celor de la Dirtyphonics.

Concerte anunţate la Festivalul Peninsula:

18 iulie: Kaiser Chiefs (UK), Paul Kalkbrenner (DE), Utah Jazz & Stamina MC (UK), Şuie Paparude (RO)

19 iulie: Benga (UK), Camo&Krooked (A) feat. MC Youthstar (UK/FR), The Sweet Life Society (IT)

20 iulie: Ska-P (ESP), Marky Ramone’s Blitzkrieg (US), N.O.H.A. (CZ, DE, US)

21 iulie: Ocho Macho (HU)

Festivalul Peninsula are loc în perioada 18-21 iulie în Cluj-Napoca, pe Valea Gârbăului. Biletele pot fi achiziţionate pe site-urile eventim.ro, eventim.hu şi eventim.de, precum şi în reţeaua Eventim. Ca noutate, anul acesta organizatorii au pus în vânzare două tipuri de abonamente în funcţie de opţiunea privind folosirea camping-ului şi a facilităţilor aferente. Până pe 14 iunie, preţul unui abonament, fără campare, este de 150 de lei, mai apoi, până pe 17 iulie, el costă 180 de lei, iar la faţa locului poate fi achiziţionat cu 210 lei. Abonamentele care includ facilităţile de campare costă 180 de lei (până pe 14 iunie), 210 lei (până pe 17 iulie), respectiv 240 de lei (la faţa locului). Biletul de o zi costă 50 de lei până în data de 14 iunie, mai apoi 70 de lei până pe 17 iulie şi 90 de lei dacă este cumpărat de la intrarea la festival.

Taguri: