
Lucian Boia la Conferinţele TNB
Duminică 26 februarie, ora 11.00, la Sala Atelier a Teatrului Național, va avea loc conferința cu tema Elita intelectuală a anilor `30. O nouă perspectivă susținută de Lucian Boia. Preț bilete: 23 și 10 lei.
„Am zice că intelectualul, mai ales el, ar trebui să fie un om liber. Nu înseamnă că şi este. E supus, ca oricine, conjuncturilor istorice şi presiunilor ideologice. Într-un fel sau altul, cariera lui e dependentă de Putere (cu atât mai mult într-un regim autoritar şi, fără doar şi poate, într-unul totalitar).
Nu puţini intelectuali au, de altfel, fascinaţia Puterii; se simt ei înşişi mai puternici, adăpostiţi la umbra ei. În tot cazul, intelectualul are o abilitate: aceea de a găsi de fiecare dată argumente potrivite pentru a justifica şi a se justifica. Mai ales atunci când i se pare că istoria şi-a dat verdictul. Pentru intelectual, glasul istoriei este irezistibil." Lucian Boia