La Antipa, în spatele uşilor închise: Comori de pe plajă
Sâmbătă, 9 februarie, de la ora 11:00, este programată o nouă ediţie a întâlnirilor „La Antipa, în spatele uşilor închise”, în care participanţii vor afla mai multe despre „comorile” din Marea Neagră.
Comorile pot face referire la moluştele marile, care joacă un rol foarte important în ecosistemul Mării Negre, dar şi în viaţa omului, ele reprezentând mult mai mult decât cochiliile pe care le culegem de pe plajă. Interesant este că muult dintre speciile de scoici şi melci de astăzi nici nu existau în Marea Neagră acum 50 de ani.
Pe parcursul acestei întâlniri veţi descoperi care sunt cele mai comune specii de moluşte de pe litorarul românesc, dar şi care sunt cele mai interesante şi bizare.
Înscrierea participanţilor se poate face în limita a 70 de locuri la telefon: 021.312.88.26 sau pe email la florentinap@antipa.ro. Participarea se face pe baza biletului de vizitare a Muzeului: elevi şi studenţi – 5 lei, pensionari – 10 lei, adulţi – 20 lei.