Ceremonia va avea loc pe 22 noiembrie, de la ora 10:00, în Sala de Consiliu a Facultăţii de Istorie.
Istoricul Keith Hitchins, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti
Universitatea din Bucureşti îi va oferi titlul de Doctor Honoris Causa istoricului american Keith Hitchins, ambasador al culturii româneşti peste hotare prin activitatea sa de cercetare şi promovare a istoriei şi culturii româneşti.
Keith Hitchins s-a născut pe 2 aprilie 1931, la Schenectady, în statul New York. A devenit doctor al Universităţii Harvard în 1964, cu o teză despre istoria mişcării politice a românilor din Transilvania din secolul al XVIII-lea şi până la Revoluţia de la 1848. Şi-a dedicat cea mai mare parte a carierei cunoaşterii şi cercetării istoriei şi culturii române.
El este unul dintre primii studenţi americani veniţi în România după al Doilea Război Mondial, în 1960, prin intermediul programului de schimb academic devenit ulterior programul Fulbright. Istoricul american cunoaşte 21 de limbi străine, printre care şi româna. El este profesor universitar la Universitatea din Illinois, Urbana-Champaign, unde predă istoria încă din 1967.
Profesorul Keith Hitchins se bucură de o recunoaştere largă în cadrul societăţii româneşti, primind Premiul Nicolae Iorga al Academiei Române (1985), fiind ales membru corespondent al Academiei (1991) şi fiind decorat de către Preşedintele României cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de comandor (2000) şi de către Regele Mihai cu Crucea Casei Regale a României (2008). Istoricul american a fost ales membru de onoare al Institutelor de Istorie ale Academiei Române din Iaşi (2008) şi Cluj (2010), precum şi al Institutului de Studii Sud-Est Europene (2010).