Ideo Ideis VII, între 13 şi 21 august
În perioada 13-21 august, Alexandria va reintra pe harta culturală a României graţiei Festivalului Naţional de Teatru Tânăr Ideo Ideis.
Pe lângă obiectivul său de bază, acela de a le oferi liceenilor din România oportunitatea de fi implicaţi într-un proces de educaţie alternativă, îşi propune să acorde o mai mare atenţie componentei de responsabilitate socială şi devine „Eveniment Responsabil”.
Anul acesta, echipa de organizare a înscris evenimentul în demersul de Responsabilizare Socială demarat de Societal (reţea naţională de ONG-uri). Echipa Ideo Ideis şi-a asumat o serie de indicatori de Responsabilitate Socială ce vor fi monitorizaţi pe parcursul organizării şi desfăşurării festivalului. Intervenţia planificată vizează patru domenii: protecţia mediului, dezvoltarea socială, dezvoltarea economică şi buna guvernanţă.
„Cred că nimeni nu s-ar fi gândit că Ideo Ideis va ajunge la ediţia VII. Nici măcar noi. Festivalul are o responsabilitate, iar aceasta este împărţită între contribuţia la implementarea unui sistem de edicaţie alternativă la nivel naţional şi impactul pe care un astfel de eveniment în poate avea, în timp, asupra unei comunităţi în care activităţile culturale sunt aproape inexistente”, spune Alexandru Ion, co-director al festivalului.
Agenda include, pe lângă competiţia de teatru a celor nouă trupe de liceeni, ateliere de teatru tânăr, masterclassuri de dramaturgie şi coregrafie, Cinemateca Târzie, Seara Povestitorilor, spectacole pentru copii şi două masterclass-uri susţinute de către juraţii festivalului, Medeea Marinescu, Andi Vasluianu, Marius Manole, Vlad Zamfirescu şi Cătălin Ştefănescu şi de către preşedintele de onoare al festivalului, Marcel Iureş.