ICR prezintă: „Praga prin obiectivul poliției secrete”

Centrul Ceh din București și Institutul pentru studiul regimurilor totalitare (Cehia) prezintă joi, 17 noiembrie, la sediul Institutului Cultural Român, vernisajul „Praga prin obiectivul poliției secrete”.
De la ora 13.00, invitați vor fi la discuții Ana Blandiana, Pavel Seifter (Republica Cehă) și Bretter Zoltan (Ungaria). Vojtěch Ripka (USTR, Republica Cehă), Dragoș Petrescu (CNSAS) și Clara Mareș (IICCMER) vor vorbi, de la ora 15.30, pornind de la întrebarea „Cum facem față trecutului”.
Adrian Cioflanca (IICCMER, România) va modera dezbaterea despre relevanța trecutului pentru realitatea socială și politica actuală. Dialogul se vor desfășura în limba engleză (cu traducere simultană în limba română).
De la ora 19.00, va fi proiectat filmul „Pouta” (Strânsoarea). Regizată de Radim Spacek, producția a fost declarată cel mai bun film ceh din 2010, fiind premiat și pentru cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu, cea mai bună imagine și cel mai bun personaj masculin.
Acțiunea, plasată în Cehoslovacia anului 1982, îl are în centru pe Antonin, membru al poliției secrete. Plin de o furie surdă, epuizat și plictisit și de serviciul său și de viața de familie, devine obsedat de Klara, o fată pe care nu are nicio șansă s-o câștige. Filmul este subtitrat în limba engleză.