I AM THE ROCKER: bilete pe zile și promoție earlybird
S-a pus în vânzare un număr limitat de bilete pe zile la festivalul de rock și metal I AM THE ROCKER.
Primii 1000 cumpărători (500 pe zi) vor benefica de un preț special, de 125 lei. După epuizarea acestor bilete, tichetele pe zile vor avea prețul de 139 lei. Biletele pe zile s-au pus în vânzare în rețeaua Eventim, începând cu data de 25 mai.
Pe scena festivalului vor urca: Black Star Riders (The New Thin Lizzy), Soulfly, Kamelot, Carcass, Hang the Bastard, Celelalte Cuvinte, Kempes, White Walls, Breathelast, Goodbye to Gravity, Hatemode și Diamonds are Forever, Dream Theater, Skindred, Mayhem, Skindred, Myrath, Arkona, Odd Crew, Terrana, Days of Confusion, Dirty Shirt, QuantiQ, Kistvaen, Target și Blutrina.
Festivalul I AM THE ROCKER nu va avea zone delimitate de tipul „cercurilor”, un bilet sau abonament permițând accesul tuturor fanilor până în fața scenei.
I AM THE ROCKER se va desfășura în weekendul 4-5 iulie, la Romexpo. Pe lângă muzică, fanii au la dispoziție și numeroase opțiuni de distracție: de la campionatul de bere la concursuri de air guitar, pogo, best dressed rocker și best tattoo, de la bungee jumping over crowd la zboruri cu tiroliana.
Totodată, organizatorii oferă și spațiu de camping cu toate dotările incluse, la doar 9 lei pentru întreaga durată a festivalului. În plus, vor exista o parcare și o garderobă dedicate celor care ajung la festival cu motocicletele.
Apa plată va fi gratuită!
Biletele sunt disponibile în regim de abonament la prețul de 220 de lei, iar în zilele evenimentului – 250 de lei. Atât abonamentele și biletele pe zile, cât și biletele pentru parcarea motocicletelor și pentru camping pot fi cumpărate din rețeaua Eventim: magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas și Cărturești și online, pe Eventim.ro.