HBO România va difuza gala premiilor Oscar

HBO va transmite în exclusivitate gala premiilor Oscar 2012, în varianta originală, în noaptea de 26 spre 27 februarie, de la ora 03:00.
Evenimentul va fi difuzat subtitrat pe 28 februarie, de la ora 20:00. Nominalizările pentru ediţia din acest an au fost anunţate marţi, de către actriţa Jennifer Lawrence şi preşedintele Academiei Americane de Film, Tom Sherak.
La categoria „cel mai bun film” au fost selectate nouă pelicule: War Horse, The Artist, Moneyball, The Descendants, The Tree of Life, Midnight in Paris, The Help,Hugo, Extremely Loud & Incredibly Close.
Cele mai multe nominalizări, 11, le are filmul 3D „Hugo”, regizat de Martin Scorsese. Producţia este urmată de „The Artist”, cu 10 nominalizări.
„Moneyball”, cu Brad Pitt în rolul principal, a obţinut 6 nominalizări, iar filmul „The Descedants”, cu George Clooney, a fost selecţionat la cinci categorii.
A 84-a ediţie a premiilor Oscar va avea loc pe la Kodak Thetre din Los Angeles, iar gala va fi găzduită, pentru a noua oară, de Billy Crystal.